Primarul Florin Ionescu: Investițiile în dezvoltarea comunei Stoilesti rămân prioritare și în anul 2026

joi, 2 iulie 2026

Pentru anul 2026, administrația locală din Stoilești, condusă de primarul Florin Ionescu, și-a propus un program amplu de investiții, care vizează atât modernizarea infrastructurii rutiere, cât și dezvoltarea unor obiective importante pentru comunitate. Proiectul de buget prevede continuarea lucrărilor aflate în derulare, demararea unor investiții noi și finalizarea unor proiecte esențiale în domeniile educației, utilităților publice, infrastructurii și eficienței energetice.

Printre investițiile prioritare se numără modernizarea și eficientizarea iluminatului public stradal, continuarea lucrărilor de modernizare a drumurilor de interes local și construirea podului din satul Giuroiu, precum și amenajarea uliței Gemenica din satul Geamăna.

Tot în acest an este prevăzută realizarea documentațiilor tehnice pentru amenajarea DC 36 din satul Izvoru Rece, pe o lungime de aproximativ un kilometru, precum și a uliței Șogor Malu din satul Malu, pe o distanță de doi kilometri, investiții finanțate din venituri proprii.

În domeniul educației, administrația locală urmărește finalizarea lucrărilor de reabilitare a școlii din satul Geamăna și continuarea reabilitării clădirilor Grădiniței și Bibliotecii din cadrul școlii din satul Stoilești. De asemenea, vor continua lucrările de modernizare a sediului administrativ al Primăriei.

Pe lista investițiilor se regăsește și finalizarea proiectului de modernizare a drumurilor publice din comună, precum și construirea și darea în folosință a terenului sintetic multifuncțional din satul Geamăna, o investiție destinată în special copiilor și tinerilor.

În ceea ce privește infrastructura de utilități, autoritățile locale își propun finalizarea stației de pompare către rezervorul Delureni, a camerei de tratare a apei și a serviciilor de asistență tehnică aferente.

Un alt obiectiv important îl reprezintă obținerea finanțării pentru înființarea unei capacități de producere a energiei din surse regenerabile, destinată acoperirii consumului propriu al comunei, proiect ce urmărește reducerea costurilor cu energia electrică.

Nu în ultimul rând, Primăria Stoilești va implementa proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, finanțat prin Ministerul Muncii, care are ca scop sprijinirea persoanelor vulnerabile și îmbunătățirea accesului acestora la servicii sociale și comunitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe