Percheziții în Vâlcea, București și Bihor într-un dosar de înșelăciune și delapidare. Prejudiciu de aproape 600.000 de lei

marți, 14 iulie 2026

Percheziții în Vâlcea, București și Bihor într-un dosar de înșelăciune și delapidare. Prejudiciu de aproape 600.000 de lei

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat cinci percheziții domiciliare în județele Vâlcea și Bihor, precum și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și delapidare.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și vizează fapte presupus comise în cursul anului 2023.

Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, principalul suspect este un cetățean străin, în vârstă de 34 de ani, asociat al unei societăți comerciale din București. Acesta este acuzat că ar fi indus în eroare reprezentanții unei firme din municipiul Râmnicu Vâlcea, determinându-i să livreze echipamente de protecție – încălțăminte și îmbrăcăminte – în valoare de aproximativ 370.000 de lei.

Conform anchetei, bunurile ar fi fost ulterior revândute către o altă societate comercială pentru aproximativ un milion de lei, însă firma furnizoare nu ar fi fost achitată integral. Mai mult, anchetatorii susțin că, după încasarea sumelor rezultate din tranzacție, persoanele implicate și-ar fi însușit fără drept aproximativ 600.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat trei laptopuri, trei telefoane mobile, documente considerate relevante pentru anchetă, precum și sume importante de bani: aproximativ 5.000 de dolari americani, 1.700 de euro și 17.000 de lei.

De asemenea, au fost puse în executare patru mandate de aducere. Trei dintre persoanele vizate au fost identificate și conduse la sediul IPJ Vâlcea pentru audieri.

În baza probatoriului administrat până în prezent, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 34 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe