
Deputatul de Vâlcea Nicolae Mândrescu a anunțat lansarea campaniei naționale „AUR te aude!”, prin care parlamentarii formațiunii vor merge în comunitățile din întreaga țară pentru a discuta direct cu cetățenii, antreprenorii, fermierii și autoritățile locale.
Potrivit parlamentarului, inițiativa își propune să aducă în atenția Parlamentului problemele reale cu care se confruntă românii și să transforme aceste preocupări în proiecte legislative.
„Vara aceasta nu ne oprim. În timp ce alții își fac bagajele pentru concediu, parlamentarii AUR pornesc spre satele și orașele României, în campania «AUR te aude!». Vom sta de vorbă cu oamenii, cu antreprenorii, cu fermierii și cu primarii care își cunosc localitatea mai bine decât orice raport de la centru. Vom intra în fabrici, în ferme și în ateliere, acolo unde este România reală”, a declarat deputatul Nicolae Mândrescu.
Acesta a precizat că parlamentarii AUR și-au exprimat dorința de a continua activitatea legislativă și în perioada vacanței parlamentare, însă propunerea nu a fost aprobată.
„Am cerut în plen să lucrăm și pe timpul verii, însă solicitarea a fost respinsă. Cu toate acestea, am decis să rămânem activi, pentru că locul nostru este alături de români”, a afirmat parlamentarul.
Campania „AUR te aude!” se va desfășura pe întreaga durată a verii și va include întâlniri în localități din toată țara, cu scopul de a colecta propuneri și de a identifica soluții pentru problemele semnalate de cetățeni și de mediul de afaceri.
Web Design by DowMedia