
Lansată în 2015 de o familie de români întoarsă din Italia, rețeaua de magazine Super Mercato a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri de retail specializat în produse italienești din România. Afacerea numără în prezent aproape 40 de magazine în peste 20 de localități din țară și a depășit pragul de 100 de milioane de lei cifră de afaceri.
Fondatoarea Lavinia Victoria Ștefănuț a locuit în Italia timp de aproape un deceniu, între 1999 și 2007, iar experiența acumulată acolo a stat la baza dezvoltării acestui concept comercial. Revenita în România, ea a decis să aducă pe piața locală produse autentice din Italia, construind treptat o rețea care astăzi include magazine atât în marile orașe, cât și în municipii mai mici, precum Ramnicu Valcea, Târgu Jiu sau Deva.
În prezent, Super Mercato deține nouă magazine în București și comercializează aproximativ 5.000 de articole importate din Italia. Potrivit antreprenoarei Lavinia Victoria Ștefănuț, strategia companiei s-a schimbat, accentul fiind pus acum pe consolidarea și optimizarea rețelei existente, nu pe deschiderea de noi unități.
„Am ajuns la aproape 40 de magazine, iar în această perioadă ne concentrăm pe îmbunătățirea a ceea ce am construit deja”, a declarat antreprenoarea.
Cu un portofoliu diversificat și o clientelă fidelă, Super Mercato continuă să își consolideze poziția pe piața românească a produselor alimentare și de larg consum provenite din Italia.
Web Design by DowMedia