
Boișoara pune capăt „grajdului din centrul comunei”! Primăria interzice vacile și caii lăsați liberi pe drumuri
Administrația locală din Boișoara a decis să ia măsuri ferme împotriva unei situații care, de ani de zile, a stârnit nemulțumirea multor locuitori: animalele lăsate nesupravegheate pe drumurile publice și în centrul satelor.
Printr-o hotărâre adoptată în unanimitate de Consiliul Local, pășunatul animalelor în centrul localităților și lăsarea vacilor, cailor sau altor animale nesupravegheate pe domeniul public au fost interzise.
Primăria atrage atenția că imaginea comunei are de suferit din cauza animalelor care ajung frecvent în curțile instituțiilor publice. Potrivit reprezentanților administrației locale, la Dispensarul Uman, Școala Boișoara și sediul Primăriei porțile trebuie ținute închise pentru a împiedica accesul animalelor. Situații similare au fost semnalate și în centrul satului Bumbuești, unde măgarii și caii au fost văzuți în repetate rânduri pe domeniul public.
Primarul comunei susține că s-a ajuns în situația în care unele animale sunt lăsate libere chiar și pe timpul nopții, iar centrul localității s-a transformat, în anumite momente, într-un adevărat grajd în aer liber. De asemenea, au existat cazuri în care proprietarii mulg animalele dimineața și seara, după care le lasă din nou pe drumurile publice.
Începând de săptămâna viitoare, autoritățile locale anunță că regulile vor fi aplicate strict. Vor fi montate panouri de informare privind noile restricții, iar cei care nu respectă hotărârea Consiliului Local riscă sancțiuni.
Primăria va notifica și Obștea locală pentru împrejmuirea islazurilor aflate în zona centrală a comunei, avertizând că nerespectarea obligațiilor poate atrage măsurile prevăzute de lege.
„Fiecare proprietar trebuie să își supravegheze animalele și să răspundă pentru eventualele pagube produse. În trecut exista o persoană care însoțea cireada de vaci la pășunat, iar animalele nu ajungeau să umble nestingherite prin centrul satelor”, transmit reprezentanții administrației locale.
Decizia vine și în contextul investițiilor aflate în pregătire. Primăria anunță că urmează lucrări de asfaltare în centrul comunei și amenajări peisagistice cu flori și arbori ornamentali, motiv pentru care autoritățile consideră că imaginea localității trebuie să fie una corespunzătoare.
Mesajul administrației este unul clar: animalele trebuie să pască exclusiv pe islazurile destinate acestui scop și să fie permanent supravegheate, pentru ca Boișoara să poată face pasul către statutul unei comune moderne și civilizate.
Web Design by DowMedia