
Ziaristul Tiberiu Pîrnău în fruntea AUR Râmnicu Vâlcea. Suveraniștii intră în linie dreaptă
Editorul publicației Ziarul de Vâlcea, jurnalistul Tiberiu Pîrnău, a fost desemnat noul coordonator al organizației municipale Alianța pentru Unirea Românilor Râmnicu Vâlcea, funcție echivalentă cu cea de președinte.
Numirea vine după experiența electorală din 2024, când acesta a candidat pe listele partidului și s-a aflat la un pas de a obține un mandat în Consiliul Local. Dacă pentru unii pare o promovare firească, pentru Pîrnău miza este mult mai mare: coordonarea uneia dintre cele mai importante organizații locale ale suveraniștilor din județ.
Decizia a fost luată în data de 30 aprilie 2026 de conducerea județeană a partidului, într-un moment în care AUR își consolidează structurile teritoriale.
„Le mulțumesc colegilor pentru încredere și îi asigur că nu îi voi dezamăgi. În Vâlcea, dar și la nivel național, nu mai este loc pentru promisiuni. Este momentul faptelor și al afirmării suveranismului”, a declarat Tiberiu Pîrnău după preluarea funcției.
Web Design by DowMedia