Vâlcea medicală, în pragul colapsului! Managerul SJU, Dan Ponoran, explodează: „De ce să stea medicul 18 ore la spital pe bani pe care îi face în două ore la privat?”

vineri, 15 mai 2026

Managerul unităţii, dr. Dan Ponoran, trage un nou semnal de alarmă şi vorbeşte deschis despre un sistem medical împins spre colaps de lipsa specialiştilor, salariile necompetitive şi legislaţia care, în opinia sa, favorizează masiv sectorul privat în detrimentul spitalelor publice.

Radiologia, cardiologia, diabetologia, oncologia sau medicina de urgenţă sunt doar câteva dintre specialităţile unde deficitul de personal a devenit critic. Cea mai dramatică situaţie este însă la Radiologie, unde din cele 9 posturi existente în schemă sunt ocupate doar două. Restul au rămas vacante, în timp ce medicii aleg aproape exclusiv mediul privat, acolo unde veniturile sunt incomparabil mai mari.

„Privatul poate să îi dea medicului 10.000 de euro pe lună, justificat prin încasări. La noi, salariul este limitat de lege. Unde mai este concurenţa loială?”, spune managerul SJU Vâlcea, explicând că spitalele de stat sunt practic blocate de grile salariale rigide, în timp ce clinicile private atrag specialiştii cu venituri de câteva ori mai mari.

Pentru a nu bloca activitatea secţiei, spitalul din Râmnicu Vâlcea a fost nevoit să apeleze la servicii de telemedicină, prin contracte realizate prin SICAP, astfel încât investigaţiile imagistice să poată fi asigurate permanent, inclusiv pe timpul nopţii.

Dar poate cea mai dură declaraţie făcută de managerul spitalului vizează problema gărzilor medicale, plătite în continuare la nivelul anului 2017. Ponoran spune că sistemul îi condamnă pe medici să lucreze zeci de ore pe sume considerate ridicole în comparaţie cu ceea ce pot câştiga în privat.

„Aş vrea să văd unul dintre cei care decid cum stă el la serviciu pe o sumă x, în condiţiile în care acea sumă o face într-o oră sau două, la privat. De ce să stea 18 ore la spital?”, a afirmat acesta.

Probleme majore sunt şi la Cardiologie, unde spitalul mai are doar 4 medici într-o schemă de 8 posturi. Gărzile sunt acoperite cu greu, inclusiv cu ajutorul rezidenţilor veniţi de la Centrul Universitar Craiova şi prin disponibilitatea medicilor primari care, atunci când este nevoie, vin de acasă pentru a interveni.

Managerul avertizează că această situaţie nu mai poate continua mult timp, mai ales într-un judeţ unde numărul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare este în continuă creştere. Fără medici de gardă, unităţi esenţiale precum USTACO – compartimentul de supraveghere şi terapie pentru pacienţii coronarieni – riscă să nu mai poată funcţiona în parametri normali.

Nici Diabetologia nu stă mai bine. Compartimentul dedicat este practic închis de doi ani, din lipsă de personal. Cei trei diabetologi existenţi în întreg spitalul încearcă să ţină în viaţă atât activitatea din Ambulatoriu, cât şi consulturile pentru pacienţii internaţi pe Medicină Internă.

„Posturile sunt scoase la concurs în continuu şi nu vine nimeni”, recunoaşte conducerea spitalului.

La Oncologie, situaţia este doar aparent mai bună. Spitalul are 5 medici dintr-o schemă de 7, însă în ultimii ani aproape nimeni nu a mai dorit să vină la Vâlcea, deşi numărul cazurilor oncologice este într-o creştere alarmantă.

În opinia managerului SJU Vâlcea, problema nu mai poate fi rezolvată doar la nivel local. Este nevoie de intervenţia Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Finanţelor şi a organismelor profesionale pentru a opri exodul medicilor către privat sau către marile centre universitare.

Ponoran atrage atenţia şi asupra unei alte realităţi incomode: peste 60% dintre medicii specialişti din România sunt concentraţi în doar câteva mari oraşe universitare, în timp ce spitalele judeţene din provincie ajung să funcţioneze la limita supravieţuirii.

În tot acest timp, la Vâlcea, sistemul medical încearcă să reziste din improvizaţii, bunăvoinţă şi sacrificiul medicilor rămaşi în spital. Iar întrebarea lansată de managerul SJU Vâlcea rămâne una care loveşte direct în inima sistemului: cine mai acceptă să facă gărzi de 18 ore pe bani de acum aproape un deceniu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe