Teroare în comerțul rural vâlcean! Angajați care reclamă abuzuri grave la un supermarket din Mihaesti

sâmbătă, 23 mai 2026

Teroare în comerțul rural vâlcean! Angajați care reclamă abuzuri grave la un supermarket din Mihaesti

Mai mulți angajați ai unui supermarket din comuna Mihaesti (nu este vorba de Annabella si Diana) au transmis redacției noastre o serie de acuzații extrem de grave privind condițiile de muncă și modul în care ar fi tratați de conducerea unității comerciale. Oamenii vorbesc despre un climat tensionat, presiuni constante și posibile încălcări ale legislației muncii.
Potrivit mesajelor primite la redacție, salariații reclamă faptul că nu ar beneficia de pauze de masă, zile libere acordate conform programului sau documente salariale complete, precum fluturașii de salariu ori statele de plată. De asemenea, aceștia susțin că programul de lucru ar fi modificat frecvent, „după bunul plac” al conducerii, fără consultarea angajaților.
Printre cele mai grave acuzații se numără și folosirea camerelor de supraveghere pentru monitorizarea permanentă a personalului, dar și amenințări privind tăieri salariale în cazul în care angajații nu se prezintă la muncă atunci când li se solicită. Totodată, oamenii reclamă lipsa concediilor și o atmosferă de intimidare la locul de muncă.
Mai mult, în sesizarea transmisă redacției apar și acuzații privind comercializarea unor produse alimentare expirate sau neactualizarea prețurilor de la raft pentru anumite produse, aspecte care, dacă se confirmă, ar putea intra și în atenția instituțiilor de control precum ANPC sau DSVSA.
Până la această oră, redacția noastră nu a putut verifica independent toate informațiile primite, motiv pentru care prezentăm aceste aspecte ca acuzații formulate de angajați. Totuși, amploarea sesizărilor ridică serioase semne de întrebare privind respectarea drepturilor salariaților și protecția consumatorilor.

Ziarul de Vâlcea a transmis deja adrese institutiilor competente sa verifice aceste informatii.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, ANPC și celelalte instituții abilitate ar trebui să verifice cu maximă seriozitate aspectele sesizate, pentru a se stabili dacă există încălcări ale legislației muncii și ale normelor privind siguranța alimentară.
Redacția rămâne deschisă pentru un punct de vedere oficial din partea conducerii societății vizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe