STATUL PUNE LACĂT PE INTERNET! Cazul Motocu zguduie libertatea de exprimare

STATUL PUNE LACĂT PE INTERNET! Cazul Motocu zguduie libertatea de exprimare

Judecătoria Craiova a pronunțat o sentință care va aprinde, inevitabil, o dezbatere națională: Marian Motocu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu trei ani termen de supraveghere, 80 de zile de muncă în folosul comunității și interdicția de a utiliza rețelele sociale timp de doi ani, hotărârea nefiind definitivă. Instanța a reținut acuzații privind mesaje antisemite, legionare, negarea Holocaustului și incitare la ură, potrivit relatărilor de presă despre dosar.

Dincolo de persoana lui Marian Motocu, cazul ridică o problemă majoră pentru România: până unde poate merge statul în sancționarea discursului online și de unde începe pericolul unei justiții care intră cu bocancii în spațiul opiniilor, al comentariilor și al exprimării publice?

Nu apărarea urii este miza. Nicio societate democratică nu poate transforma violența verbală, instigarea sau glorificarea extremismului în „normalitate”. Dar, în același timp, o democrație autentică trebuie să se teamă de un precedent în care interdicția de a vorbi pe internet devine pedeapsă penală aplicată unui cetățean pentru activitatea sa publicistică sau militantă.

Aici este miezul incendiar al dosarului: nu doar condamnarea, ci interdicția. Doi ani fără postări, fără comentarii, fără prezență pe rețele sociale. În anul 2026, rețelele sociale nu mai sunt un moft, ci agora publică a societății. A interzice unui om accesul la această piață publică înseamnă, practic, a-i pune lacăt pe voce.

Hotărârea poate fi atacată cu apel, iar acest lucru este esențial. Până la o decizie definitivă, cazul trebuie privit cu prudență, dar și cu maximă atenție. Pentru că astăzi este Motocu. Mâine poate fi orice jurnalist incomod, orice activist, orice cetățean care deranjează prin opinii dure, radicale, greșite sau neconvenabile.

România are nevoie de legi ferme împotriva urii reale și a violenței, dar nu de un stat care să transforme greșeala de exprimare, excesul verbal sau opinia radicală în dosar penal automat. Linia dintre protejarea societății și cenzură trebuie păzită cu sfințenie. Când statul începe să pedepsească discursul cu interdicția de a vorbi, democrația nu mai respiră normal.

Cazul Marian Motocu nu trebuie tratat în galerie, cu urale de o parte și blesteme de cealaltă. Trebuie analizat rece, juridic și democratic. Pentru că precedentul rămâne. Iar într-o țară în care instituțiile au demonstrat de prea multe ori că pot fi selective, politizate sau excesive, orice instrument de reducere la tăcere poate deveni, mai devreme sau mai târziu, armă împotriva libertății tuturor.