
Scandalul uriaș care zguduie de câteva zile lumea vânătorii din județul Vâlcea capătă o turnură extrem de gravă. După dezvăluirile publicate de Ziarul de Vâlcea privind presupusele abuzuri, intimidări, nereguli electorale și suspiciuni de braconaj din cadrul AJVPS Vâlcea, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea confirmă oficial existența unui dosar penal aflat în lucru.
Într-un comunicat transmis presei în data de 22 mai 2026, IPJ Vâlcea precizează că „la nivelul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase se află în instrumentare un dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la aspectele semnalate”.
Mai mult, polițiștii confirmă faptul că ancheta se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente, ceea ce indică faptul că instituțiile statului tratează extrem de serios acuzațiile care planează asupra conducerii asociației.
Totul vine după seria de dezvăluiri incendiare publicate de Ziarul de Vâlcea, în care mai mulți vânători au acuzat existența unei adevărate rețele de influență și control în cadrul AJVPS Vâlcea. În centrul acuzațiilor apar nume grele din conducerea organizației, inclusiv directorul Ion Antonescu și familia Neagoie, despre care surse din interior susțin că ar fi controlat discreționar activitatea asociației.
Vânătorii revoltați reclamă presupuse presiuni asupra membrilor, manipularea alegerilor din cluburile de vânătoare, favorizarea unor apropiați, dar și posibile nereguli privind gestionarea fondurilor și activităților cinegetice. Unele dintre acuzații sunt de-a dreptul șocante și vor trebui clarificate acum de anchetatori.
Comunicatul IPJ Vâlcea reprezintă prima confirmare oficială că instituțiile statului verifică informațiile apărute în spațiul public. Chiar dacă polițiștii evită să ofere detalii despre persoanele vizate sau despre posibilele infracțiuni investigate, existența unui dosar penal ridică presiunea la cote maxime asupra conducerii AJVPS Vâlcea.
Rămâne de văzut dacă ancheta va scoate la lumină adevărul complet despre ceea ce mulți vânători numesc deja „sistemul de la AJVPS”. Cert este că scandalul este departe de a se fi încheiat.
Web Design by DowMedia