Presa, pusă la zid cu milioane de lei: o sentință care îngroapa libertatea de exprimare!
Sentința pronunțată de Tribunalul București, prin care România TV și mai mulți jurnaliști sunt obligați să plătească daune morale uriașe, în cuantum total de 3,1 milioane de lei, către Asociația Dăruiește Viață și cofondatoarele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, ridică o problemă mult mai gravă decât simplul conflict dintre o televiziune și o organizație civică. Ridică problema libertății presei într-un stat care pretinde că este democratic.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Tocmai de aceea, orice analiză serioasă trebuie să plece de la un principiu elementar: până la epuizarea căilor de atac, vorbim despre o soluție nedefinitivă, nu despre un adevăr judiciar bătut în cuie.
Dar suma stabilită de instanță este, în sine, un semnal de alarmă. 3,1 milioane de lei daune morale nu mai reprezintă doar o sancțiune civilă. Reprezintă o lovitură financiară capabilă să intimideze orice redacție, orice jurnalist, orice voce incomodă. Într-o țară în care presa locală și națională se luptă cu presiuni politice, economice și judiciare, asemenea despăgubiri pot produce un efect de îngheț: jurnaliștii vor ezita să mai investigheze, să mai critice, să mai pună întrebări dure.
Desigur, libertatea presei nu înseamnă libertatea de a calomnia. Nimeni nu susține că un jurnalist poate spune orice, oricând, despre oricine, fără răspundere. Dar între sancționarea unui eventual derapaj și instituirea unei pedepse financiare devastatoare este o diferență uriașă. O democrație matură nu apără reputația unor persoane sau organizații prin sugrumarea presei, ci printr-un echilibru corect între dreptul la demnitate și dreptul publicului de a fi informat.
Mai grav este precedentul. Dacă o instanță poate transforma un conflict de presă într-o condamnare financiară de proporții, atunci mesajul transmis către jurnaliști este simplu: tăceți, altfel riscați ruina. Iar acesta nu mai este act de justiție, ci mecanism de descurajare.
În cazul de față, discutăm despre o asociație cu expunere publică majoră, despre persoane publice implicate în proiecte de interes național și despre o televiziune care a tratat subiectul în spațiul public. Tocmai pentru că tema privește interesul public, standardul de toleranță față de critică trebuie să fie mai larg. Într-o societate democratică, organizațiile influente și liderii de opinie nu pot fi protejați de întrebări incomode prin daune morale astronomice.
România are nevoie de o presă responsabilă, dar și de o justiție care să nu confunde responsabilitatea cu intimidarea. Corectarea unei informații, dreptul la replică, dezmințirea, obligarea la publicarea hotărârii pot fi remedii proporționale. Dar milioane de lei puse în sarcina unor jurnaliști și a unei televiziuni pot deveni o formă de cenzură mascată în limbaj juridic.
Această sentință trebuie privită cu maximă atenție de întreaga breaslă jurnalistică. Astăzi este vorba despre România TV. Mâine poate fi vorba despre orice publicație, orice ziar local, orice jurnalist care îndrăznește să deranjeze o structură influentă, o companie, o instituție sau o persoană publică.
Presa nu trebuie să fie deasupra legii. Dar nici legea nu trebuie folosită ca bâtă împotriva presei.
Adevărata miză nu este dacă cineva simpatizează sau nu România TV
Web Design by DowMedia
