
DOCUMENTE EXPLOZIVE din Guvern! Funcționari ai statului acuză că în biroul lui Ludovic Orban „se împărțeau banii pe șervețel” în dosarul fraților Micula! Bolojan, acuzat că a îngropat scandalul
Noi documente incendiare intrate în posesia redacției ridică semne de întrebare uriașe despre modul în care s-au purtat discuțiile la nivelul Guvernului României privind celebrul dosar al fraților Micula, proces care a costat statul român sute de milioane de euro și a generat executări internaționale împotriva României.
Mai grav, din stenogramele unei ședințe oficiale desfășurate la Guvern, în decembrie 2025, reiese că înalți funcționari ai Ministerului Finanțelor au făcut acuzații șocante despre presupuse intervenții politice și despre faptul că, în biroul fostului premier Ludovic Orban, „se împărțeau banii pe șervețel”.
Totul s-ar fi petrecut sub ochii actualului lider liberal Ilie Bolojan, acuzat acum că ar fi preferat să „bage sub preș” scandalul, în loc să ceară verificări și anchete.
Potrivit documentelor, întâlnirea a fost convocată chiar la nivelul Guvernului, după ce România fusese obligată să suporte noi cheltuieli în litigiul internațional ICSID cu frații Micula. Într-o adresă oficială transmisă către Ministerul Finanțelor, Cancelaria Prim-Ministrului solicita organizarea unei întâlniri „pentru identificarea unor măsuri eficiente” privind situația generată de hotărârea arbitrală.
Numai că discuțiile au degenerat rapid într-un adevărat rechizitoriu intern.
Unul dintre participanți, Ciprian Badea, funcționar din cadrul Ministerului Finanțelor, face afirmații uluitoare în cadrul ședinței oficiale:
„Eu personal și DGJ din MF am devenit ținta fraților Micula (...) În 2014 ni s-a cerut în mod explicit de către frații Micula ca eu să părăsesc funcția publică pentru că nu vreau să îi plătesc (...) Ulterior am fost chemat în biroul prim-ministrului de la acel moment (...) și puși la masă cu frații Micula și cu avocatul lor și pe un șervețel se împărțeau bani...”
Afirmația a produs rumoare în sală, iar o consilieră juridică a intervenit imediat cerând oprirea discuției: „Nu face obiectul discuției”.
Numai că acuzațiile au continuat.
Același funcționar susține că anumite demersuri administrative ar fi fost făcute „în interesul fraților Micula” și vorbește despre presiuni asupra corpului juridic al Ministerului Finanțelor.
Mai mult, stenograma arată că reprezentanții Ministerului Finanțelor au reclamat faptul că România ajunsese executată în SUA și în alte state, iar anumite decizii administrative și juridice au fost luate într-un haos total, cu dispute între instituții și acuzații reciproce.
„Noi am intrat în panică”, afirmă unul dintre participanți, referindu-se la momentul în care bunurile statului român au ajuns vizate de executări internaționale.
Într-un alt pasaj extrem de grav, reprezentanții Finanțelor susțin că Ministerul Justiției și alte instituții ar fi evitat să își asume responsabilitatea pentru anumite decizii-cheie luate în dosar.
Însă întrebarea care planează acum asupra întregului scandal este una simplă: ce a făcut Ilie Bolojan după ce a aflat aceste informații?
Criticii săi susțin că actualul lider liberal ar fi preferat să protejeze vechea gardă politică și să mențină alianțele de culise, în loc să solicite clarificări publice privind acuzațiile explozive formulate în interiorul Guvernului.
Mai ales în contextul în care Ludovic Orban este astăzi readus în joc politic și prezentat drept partener în diverse proiecte de „reformare” și „curățare” a statului.
Ironia este devastatoare: cei care vorbeau despre „desobolanizarea” României sunt acum acuzați chiar de oameni din interiorul sistemului că au tolerat practici obscure și negocieri revoltătoare în dosare de sute de milioane de euro.
Deocamdată, nici Ilie Bolojan, nici Ludovic Orban nu au oferit explicații publice privind pasajele din stenogramele apărute.
Iar întrebările rămân:
Cine împărțea banii „pe șervețel”? Cine trebuia să fie plătit? Și de ce nimeni nu a sesizat organele de anchetă după asemenea afirmații făcute într-o ședință oficială a Guvernului României?
Scandalul este abia la început.
Tiberiu Pîrnău

Web Design by DowMedia