
RECHIZITORIU RESTITUIT ÎN DOSARUL DIICOT PITEȘTI – Judecătorul George-Nicolae Ionescu de la Tribunalul Vâlcea a dispus înlăturarea a 24 de acte de urmărire penală și restituirea rechizitoriului la parchet într-un dosar de trafic de droguri instrumentat inițial de DIICOT Pitești, sub coordonarea procuroarei Antonia Diaconu. Instanța a constatat neregularități semnificative privind legalitatea actelor și a probelor administrate.
Decizia vizează cauza în care Alexandru Mihăilescu și un alt inculpat sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc. În procedura de cameră preliminară, judecătorul a admis parțial cererile și excepțiile formulate de apărare, constatând nulitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale din 4 septembrie 2025, precum și a tuturor actelor și probelor administrate ulterior.
Printre actele eliminate se numără procese-verbale privind aducerea la cunoștință a calității de inculpat, ordonanțe de efectuare a unor constatări tehnico-științifice, declarațiile inculpaților, 15 declarații de martori și rapoarte întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor. Instanța a dispus și excluderea acestor probe din dosar.
Judecătorul a constatat, de asemenea, nulitatea rechizitoriului emis în decembrie 2025 de DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, apreciind că acesta se întemeiază pe acte și probe afectate de nulitate. În consecință, dosarul a fost restituit la parchet pentru remedierea neregularităților.
Majoritatea actelor invalidate au fost întocmite anterior recuzării procuroarei din cauză, măsură dispusă în noiembrie 2025. Recuzarea a fost admisă de conducerea DIICOT, în urma unei cereri formulate de inculpat, care a reclamat modul de administrare a probelor și desfășurarea anchetei.
Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Minuta Tribunalului Vâlcea:
„În baza disp.art.345 alin.1 C.proc.pen, admite în parte cereriile şi excepţiile formulate de inculpaţii Mihăilescu Alexandru şi Nastasia Dorel, prin care au invocat nelegalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nelegalitatea administrării probelor şi nelegalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi în consecinţă:
I.În temeiul disp.art.282 alin.1, alin.4 lit.a C.pr.pen. rap. la art.70 alin.6 C.pr.pen., cu referire la art.65 alin.1 C.pr.pen. rap la art.64 alin.1 lit. f C.pr.pen. constată nulitatea relativă a ordonanţei procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti din data de 04.09.2025, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Mihăilescu Alexandru şi Nastasia Dorel (fil.45-90 vol.III dup.).
În temeiul disp.280 alin.2 C.pr.pen. rap. la disp.art.282 alin.1, alin.4 lit.a C.pr.pen., rap. la art.70 alin.6 C.pr.pen., cu referire la art.65 alin.1 C.pr.pen. rap la art.64 alin.1 lit. f C.pr.pen. constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală ulterioare ordonanţei din data de 04.09.2025 întocmite de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, respectiv:
- procesele verbale de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat faţă de Mihăilescu Alexandru şi Nastasia Dorel (fil.24, 25, fil.44 vol.III dup.), precum şi
- ordonanţele emise în datele de 01.10.2025 şi 13.10.2025 privind efectuarea unor constatări de către Laboratorul de Analiză şi Profil a Drogurilor emise de procurorul-şef (fil.146 şi 163 vol.VII dup.).
- declaraţiile inculpatului Nastasia Dorel din data de 23.09.2025 (fil.21-22 vol.III dup.),
- declaraţiile inculpatului Mihăilescu Alexandru din data de 18.09.2025 (fil.43 vol.III dup.),
- declaraţiile martorilor Căldăraru Ionuţ-Rocky, Dumitrache Sebastian, Bibirig Cristian Mihai, Maghiran Florică Laurenţiu, Sait Ergian, Radu Robert, Cristea Cătălin Marian, Toloş Adrian Marius, Dumitrache Sebastian, Stan Bogdan George, Sima Liviu Georgian, Vasile Raimondo Cătălin, Voicu Adelin Mihai, Cristea Cătălin Marian, Toloş Adrian Marius (fil.6-14 vol X dup., fil.21-37 vol.X dup.),
- rapoartele de constatare nr.2621760/29.10.2025 şi nr. 2621774/04.11.2025 întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil a Drogurilor (fil.148-150, fil.164-169 vol.VII dup.).
În temeiul disp.art.102 alin.3 C.pr.pen şi conform Deciziei Curţii Constituţionale nr.22/2018, dispune eliminarea de la dosarul cauzei a rapoartelor de constatare nr.2621760/29.10.2025 şi nr. 2621774/04.11.2025 întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil a Drogurilor (fil.148-150, fil.164-169 vol.VII dup.)., a declaraţiei inculpatului Nastasia Dorel din data de 23.09.2025, (fil.21-22 vol.III dup.), declaraţiile inculpatului Mihăilescu Alexandru din data de 18.09.2025 (fil.43 vol.III dup.), precum şi declaraţiile martorilor Căldăraru Ionuţ-Rocky, Dumitrache Sebastian, Bibirig Cristian Mihai, Maghiran Florică Laurenţiu, Sait Ergian, Radu Robert, Cristea Cătălin Marian, Toloş Adrian Marius, Dumitrache Sebastian, Stan Bogdan George, Sima Liviu Georgian, Vasile Raimondo Cătălin, Voicu Adelin Mihai, Cristea Cătălin Marian, Toloş Adrian Marius (fil.6-14 vol X dup., fil.21-37 vol.X dup.).
III.În temeiul disp.280 alin.2 C.pr.pen. rap. la disp.art.282 alin.1, alin.4 lit.a C.pr.pen., rap. la art.70 alin.6 C.pr.pen., cu referire la art.65 alin.1 C.pr.pen. rap la art.64 alin.1 lit. f C.pr.pen., constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală subsecvente ordonanţei din data de 04.09.2025, respectiv a rechizitoriului nr. 55/24/P/2025/d1 din data 17.12.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, înregistrat la data de 18.12.2025, pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr.3867/109/2025, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor Mihăilescu Alexandru, sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (trei acte materiale), infracţiune săvârşită într-un loc de detenţie, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. în cond. art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea 143/2000 (actele materiale din datele de 28.08.2025, 29.08.2025 – cu 2 acte materiale) şi Năstasia Dorel, sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, infracţiune săvârşită într-un loc de detenţie, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 41 alin. (1) C.pen. (cinci acte materiale din datele de 11.03.2025, 24.03.2025, 28.08.2025, 29.08.2025 – cu 2 acte materiale).
Restituie cauza care formează obiectul dosarului de urmărire penală nr. 55/24/P/2025/d1 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
IV.Respinge în rest cereriile şi excepţiile formulate de inc. Mihăilescu Alexandru. În temeiul art.275 alin.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 C.pr.pen., suma de 956 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, d-nul avocat Ivănescu Constantin Elvis, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”.
Web Design by DowMedia