
SCANDAL ÎN PRIMĂRIA LĂCUSTENI! „RESTRUCTURARE” CU MIROS DE PENAL: angajat dat afară la 60 de ani, posturi „ascunse” pentru apropiații primarului
La Lăcusteni, „reorganizarea” administrației locale pare să fi devenit doar un paravan pentru jocuri de culise. Sub pretextul eficientizării, primarul PSD Bocșaru Cosmin este acuzat că ar fi pus în aplicare o schemă care ridică suspiciuni grave de ilegalitate, mergând până la posibile fapte de fals intelectual în acte oficiale.
În centrul acestui scandal se află cazul unui angajat în vârstă de 60 de ani, cu experiență și activitate fără reproș, eliminat „din pix” din organigramă. Fără alternative, fără respectarea prevederilor Codului Muncii și fără vreo șansă reală de redistribuire pe un alt post, omul a fost pur și simplu scos din sistem, în condiții care ridică serioase semne de întrebare.
Potrivit informațiilor obținute din interiorul instituției, în momentul restructurării existau cel puțin două posturi vacante – bibliotecar și asistent social. Legea este clară: înainte de concediere, angajatorul trebuie să ofere posibilitatea ocupării unui post echivalent. Numai că, spun sursele, aceste posturi ar fi fost „ascunse” intenționat.
Mai grav, unul dintre ele ar fi fost declarat în mod fals ca fiind „temporar vacant”, deși în realitate nu mai avea acest statut încă din 2025. O astfel de atestare necorespunzătoare a adevărului într-un document oficial intră direct sub incidența infracțiunii de fals intelectual, faptă pedepsită penal.
Totul, susțin aceleași surse, pentru a pregăti terenul unor angajări „cu dedicație”. Zvonurile din primărie vorbesc despre aducerea unor persoane apropiate, inclusiv din cercul familial al edilului.
Neregulile nu se opresc aici. În urma reorganizării, un compartiment a rămas cu un singur post, iar legea obligă organizarea unui concurs pentru stabilirea persoanei care rămâne. În schimb, decizia ar fi fost luată discreționar, fără procedură, ignorând prevederile clare din Codul Administrativ.
Situația de la Lăcusteni ridică o întrebare simplă, dar apăsătoare: este administrația locală în slujba cetățeanului sau în slujba intereselor personale?
Cazul ar putea ajunge rapid în atenția organelor de anchetă, iar rolul Prefecturii Vâlcea devine esențial. Legea obligă instituțiile statului să reacționeze atunci când apar indicii de natură penală.
Până atunci, rămâne drama unui om scos din sistem la 60 de ani și suspiciunea că, în spatele „restructurării”, se ascunde o practică veche, dar periculoasă: administrația făcută „pe pile”.
Iar întrebarea rămâne: cine plătește, în final, nota acestor abuzuri?
Web Design by DowMedia