Parintele Eduard Toader a trecut la Domnul! Comunitatea din Călimănești trece printr-un moment de profundă tristețe

sâmbătă, 25 aprilie 2026

Ne despărțim de părintele Eduard Toader

Comunitatea noastră trece printr-un moment de profundă tristețe, odată cu trecerea la Domnul a părintelui Eduard Toader, slujitor al credincioșilor din Păușa și un nume respectat al vieții duhovnicești din Călimănești.

Născut la 5 octombrie 1968, în orașul Brezoi, județul Vâlcea, fiu al preotului Vasile Toader și al doamnei Elena Toader, părintele Eduard Toader și-a urmat chemarea spre slujirea altarului încă din tinerețe. A urmat școala primară și gimnazială la Râmnicu Vâlcea, apoi cursurile Seminarului Teologic din Craiova și Cluj, pe care le-a finalizat în anul 1990. În același an a fost admis la Facultatea de Teologie din București, continuându-și ulterior studiile la Pitești, pe care le-a absolvit în anul 1997.

În anul 1990 s-a căsătorit cu Alina Berbece, prof. înv. primar, având împreună doi copii, Andreea și Rareș.

A început slujirea preoțească în anul 1990 în satul Zăvideni și a continuat în 1999 la Parohia Jiblea Veche, unde, în anul 2007 a devenit preot paroh, slujind la bisericile Jiblea Veche și Păușa. Din anul 2015 a slujit doar la Biserica Păușa.

A fost, de asemenea, profesor de religie la Școala Gimnazială Jiblea Veche.

De astăzi, inima iubitoare a părintelui Eduard Toader bate în veșnicie, lăsând în urmă o pildă de credință, dăruire și bunătate. Prin întreaga sa lucrare, a fost un păstor apropiat de oameni, o prezență aducătoare de liniște și nădejde pentru toți cei care i-au trecut pragul.

Plecarea neașteptată lasă un gol greu de cuprins în cuvinte în sufletul comunității noastre. Ne rămâne recunoștința pentru tot ceea ce a oferit și datoria de a-i păstra vie memoria.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Florinel Constantinescu
primar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe