Primarul din Cernișoara, Dumitru Ciorâcă: „Dacă Guvernul oprește investițiile, anul acesta va fi foarte greu pentru comună”

miercuri, 4 martie 2026

Primarul din Cernișoara, Dumitru Ciorâcă: „Dacă Guvernul oprește investițiile, anul acesta va fi foarte greu pentru comună”

Reforma anunțată de Guvern începe să se resimtă și în administrațiile locale. Primarul comunei Cernișoara, Dumitru Ciorâcă, spune că măsurile privind reducerea cheltuielilor și reorganizarea personalului pun presiune pe bugetul primăriei și pot bloca investițiile din acest an.

Edilul arată că instituția a funcționat în mandatul 2020–2024 cu opt posturi vacante, pe care nu le-a ocupat pentru a face economii la bugetul local. Ulterior, când a fost impusă reducerea cu 10% a personalului, primăria a renunțat la trei dintre aceste posturi. Noua cerință de reducere cu 30% din totalul posturilor aprobate ridică însă probleme serioase.

Primarul consideră că măsurile de austeritate vor avea efecte sociale, deoarece oamenii disponibilizați vor fi afectați direct, iar economia realizată nu ar rezolva problemele majore ale bugetului de stat. În opinia sa, pierderile mari provin mai degrabă din evaziunea fiscală.

La nivel local, taxele și impozitele au crescut, însă primăria a aplicat pragul minim prevăzut de lege pentru a nu împovăra suplimentar cetățenii. În același timp, lipsa bugetului creează incertitudine în privința proiectelor viitoare.

„Suntem la inceput de martie și nu avem buget. Dacă domnul Bolojan se va ține de cuvânt și anul acesta nu vor fi investiții, situația devine complicată”, a declarat primarul.

În ultimii ani, la Cernișoara au fost realizate investiții importante prin programul Anghel Saligny, printre care asfaltarea a 8,5 kilometri de drumuri, amenajarea a 15 kilometri de rigole și construirea a patru poduri.

Pentru perioada următoare, administrația locală pregătește un proiect pentru un parc fotovoltaic, care ar reduce costurile cu energia electrică, dar cea mai mare urgență rămâne extinderea sistemului de apă și canalizare, un proiect de aproximativ 15 kilometri de rețea.

Primarul spune că lipsa apei în perioadele de secetă rămâne cea mai mare problemă a localității, iar realizarea acestui proiect este esențială pentru comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe