
La Vâlcea, liniștea aparentă din jurul Poliției Locale începe să fie tulburată de întrebări incomode. După scandalul de corupție de la Primăria Sectorului 5, unde Direcția Națională Anticorupție a documentat un mecanism de șpăgi pentru recepții imobiliare, în Râmnicu Vâlcea planează suspiciuni serioase în jurul unuia dintre șefii Poliției Locale.
Potrivit informațiilor care circulă în mediul administrativ și imobiliar local, respectivul ar fi ridicat o vilă luxoasă într-o comună limitrofă municipiului, investiție estimată la peste 400.000 de euro. Imobilul nu figurează pe numele său, ci ar fi fost trecut pe numele unei rude apropiate.
În paralel, același personaj afișează un stil de viață extravagant – haine de firmă de mii de euro și un nivel de trai greu de corelat cu veniturile salariale ale unui funcționar public, chiar și aflat într-o poziție de conducere.
În lipsa unor explicații publice și a unei verificări clare privind proveniența fondurilor, suspiciunea devine inevitabilă. Iar când cei care trebuie să vegheze la respectarea legii ajung să fie în centrul unor semne de întrebare privind averea personală, problema nu mai este una privată, ci una de interes public major pentru Râmnicu Vâlcea.
Ancheta DNA de la Primăria Sectorului 5 scoate la lumină un mecanism de corupție care funcționa aproape „instituționalizat”. Un polițist local poreclit „Pedro” ar fi cerut mită de zeci de mii de euro pentru urgentarea recepției unor ansambluri rezidențiale, iar o parte din bani ar fi fost direcționați mai departe către șefi din administrație.
Potrivit referatului întocmit de Direcția Națională Anticorupție, dezvoltatorilor imobiliari li s-au solicitat sume de până la 24.000 de euro pentru semnarea recepțiilor și eliberarea certificatelor de atestare a edificării. Într-un caz, suma negociată a fost de 18.000 de euro, bani predați în mașină, într-o pungă de plastic. Ulterior, polițistul ar fi recunoscut că a oprit o parte din sumă și a remis diferența unui superior din Poliția Locală.
Ancheta a fost declanșată în urma unui denunț, iar DNA a folosit inclusiv investigator sub acoperire. În discuțiile interceptate, apar referiri la împărțirea banilor, la alte lucrări „oprite la mapă” și la promisiuni de sume mult mai mari pentru alte recepții – până la 40.000 de euro.
Trei persoane din conducerea administrației Sectorului 5 au fost reținute, iar procurorii au propus arestarea preventivă.
Web Design by DowMedia