Numirea lui Dacian Dragoș la Curtea Constituțională a României, făcută de Nicușor Dan, a fost ambalată public drept un act de puritate profesională: expert academic, tehnocrat, „fără pete”. Realitatea care a ieșit la suprafață la doar câteva luni de la instalare arată însă cu totul altfel – o numire vulnerabilă, contestată în instanță, cu suspiciuni grave de incompatibilitate și cu o Curte Constituțională târâtă într-un scandal care îi macină credibilitatea.
Decretul prezidențial de numire a fost semnat rapid, fără dezbatere publică reală și fără o verificare temeinică prezentată transparent. Astăzi, exact acel decret este apărat în instanță, într-un proces care ridică semne de întrebare nu doar despre judecător, ci și despre filtrul de integritate al Administrației Prezidențiale.
Dacian Dragoș este acuzat că, la momentul numirii și ulterior, figura ca administrator într-o societate comercială din Cluj-Napoca – o situație incompatibilă cu statutul de judecător CCR. Explicația oferită de acesta, potrivit căreia și-ar fi dat demisia, dar schimbarea nu a fost operată în acte, nu face decât să adâncească problema: la Curtea Constituțională nu există „aproape legal” sau „eroare birocratică”. Există doar standardul maxim sau eșecul.
Într-o ieșire publică relatată de HotNews, Dacian Dragoș a afirmat că nu crede că va fi suspendat din motive politice și că „nu există atâta indecență la nivelul justiției” încât un judecător CCR să fie „dat jos” pe acuzații neîntemeiate. Declarația, departe de a calma spiritele, ridică o întrebare incomodă: dacă justiția ar face totuși acest pas, ce ar însemna asta? Un complot? Un joc ocult? Sau dovada că problemele sunt mult mai grave decât se admite public?
Judecătorul a vorbit despre „un joc care se joacă în alte sfere”, sugerând existența unor forțe din afara dosarului juridic. În același timp, a recunoscut că a discutat cu președintele Nicușor Dan despre proces, precizând că șeful statului „îl susține în totalitate” și că dorește ca mandatul de 9 ani să fie dus până la capăt. O astfel de apropiere, chiar declarativă, alimentează exact suspiciunile de care CCR ar trebui să se ferească cu orice preț.
Cazul Dacian Dragoș nu mai este despre un CV academic sau despre o eroare administrativă. Este despre cum cea mai importantă instituție de arbitraj constituțional ajunge să fie percepută ca fragilă, expusă jocurilor de culise și erorilor de selecție. Faptul că un judecător CCR ajunge să se apere public, la televiziuni, vorbind despre „indecență” și „alte sfere”, este un simptom grav al degradării autorității Curții.
Numirea lui Dacian Dragoș trebuia să fie un semnal de reformă și profesionalism. A devenit, în schimb, un studiu de caz despre superficialitate, lipsă de transparență și riscul ca CCR să fie compromisă din interior. Indiferent de verdictul instanței, dauna de imagine este deja produsă – iar responsabilitatea nu aparține doar judecătorului contestat, ci și celui care l-a propulsat fără să se asigure că nu există nici cea mai mică umbră de incompatibilitate.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia
