
În spatele unei vile renovata impecabil, într-una dintre zonele liniștite de case din Râmnicu Vâlcea, din apropierea Spitalului Vechi, se conturează o investiție imobiliară. Spiritele între vecini s-au aprins și se ridică semne serioase de întrebare privind viitorul urbanistic al cartierului.
Omul de afaceri Vasi Neacșu, apropiat de conducerea Primariei Râmnicu Vâlcea, mai ales de o consiliera, ar fi finalizat anterior achiziția unor terenuri, printr-o serie de tranzacții succesive. Potrivit informațiilor obținute, terenul ar fi fost cumpărat de la mai mulți proprietari – printre care membri ai familiei Nadolu, alți moștenitori, dar și persoane cu conexiuni în mediul de afaceri local, familia Steflea si fosta sotie a directorului de trista amintire de la Oltchim, Constantin Roibu – valoarea totală a achiziției fiind estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro.
După consolidarea proprietății, planurile de dezvoltare au devenit clare: în locul unei construcții individuale, investitorul pregătește ridicarea unor imobile cu regim de înălțime P+2+etaj retras, structurat în două corpuri de clădire, cu un total estimat la 18 apartamente.
Pentru o zonă dominată de locuințe unifamiliale, cu regim mic de înălțime și front stradal relativ uniform, proiectul este perceput de vecini ca o schimbare radicală de paradigmă. Oamenii vorbesc despre pierderea intimității, umbrire, aglomerare și presiune suplimentară pe infrastructura deja limitată a străzii.
Oficial, reprezentanți ai administrației locale susțin că proiectul se încadrează în prevederile PUZ Zona Centrală, care permite construcții cu regim P+2 și etaj retras. Însă aici începe zona gri. Pentru că, dincolo de regimul maxim de înălțime, contează indicatorii urbanistici concreți – POT, CUT, retrageri față de limitele de proprietate, numărul de locuri de parcare asigurate – dar și integrarea arhitecturală într-un țesut urban predominant de case.
Până la acest moment nu există informații oficiale care să indice vreo neregulă procedurală, însă lipsa transparenței în comunicarea publică amplifică neîncrederea.
Întrebările care se ridică sunt legitime și țin de interesul public:
Este parcela încadrată ca zonă de locuințe colective sau de locuințe individuale?
Câți metri pătrați construiți vor rezulta și care este CUT-ul aprobat?
Cele 18 apartamente au asigurate locuri de parcare conform normativelor?
A fost emisă autorizația de construire sau proiectul se află încă în fază de documentație?
Există studiu de însorire și analiză de impact asupra vecinătăților directe?
Într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a avansat adesea mai rapid decât infrastructura, fiecare proiect de acest tip devine un test pentru administrație: aplică regulile strict sau permite reinterpretări în funcție de investitor?
Cazul de față nu este doar despre un bloc cu 18 apartamente. Este despre direcția în care se dezvoltă Râmnicu Vâlcea, despre limitele dintre interesul privat și interesul comunității și despre cât de bine sunt protejate zonele rezidențiale tradiționale în fața presiunii imobiliare.
Investigația continuă.
Tiberiu Pîrnău



Web Design by DowMedia