
Un nou episod grav de violență a avut loc pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea. Mai mulți trecători au fost agresați în miez de noapte, iar intervenția autorităților ridică semne serioase de întrebare.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:00. Potrivit mai multor martori și așa cum a semnalat si publicația Arena Vâlceană, un grup de indivizi, ieșiți dintr-o cârciumă din zonă după ce ar fi consumat alcool, au început să agreseze persoane aflate întâmplător pe stradă.
Au fost semnalate loviri cu pumnii și picioarele, amenințări și tentative de jaf. Unele victime au fost atacate fără niciun conflict prealabil, doar pentru că se aflau în acel moment în zonă.
Mai mulți locatari și trecători au sunat la 112, indicând exact locul incidentelor. Poliția a ajuns în zonă, însă rezultatele sunt, cel puțin până în acest moment, inexistente.
Nu există informații publice despre persoane reținute, sancționate sau măcar legitimate. Niciun comunicat oficial nu explică ce măsuri au fost luate după intervenție.
Zona bulevardului Dem Rădulescu este monitorizată video, atât de camerele administrației publice, cât și de cele ale localurilor din zonă. Identificarea agresorilor ar fi trebuit să fie o formalitate.
Cu toate acestea, până acum nu a fost prezentat niciun rezultat al verificării imaginilor. Nu se știe cine a analizat înregistrările, când și cu ce concluzii.
Locuitorii din cartier susțin că nu este un caz izolat. Episoadele de violență se repetă, mai ales în weekend, în aceeași zonă și aproximativ la aceleași ore.
Cu toate acestea, prezența poliției este mai degrabă reactivă decât preventivă, iar sentimentul de insecuritate crește de la o săptămână la alta.
Responsabilitatea pentru siguranța publică revine direct Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea. Lipsa unor măsuri concrete după un incident de o asemenea gravitate ridică suspiciuni serioase. Comandantul IPJ Vâlcea, Puiu Călinescu, ar trebui să cordoneze direct această anchetă, în loc să se războiască în instanță cu ziariștii care dezvăluie adevărul!
Câte apeluri la 112 au fost înregistrate în acea noapte?
Au fost identificate persoanele agresive?
Există un dosar penal sau măcar sancțiuni contravenționale?
Redacția Ziarului de Vâlcea solicită un punct de vedere oficial din partea IPJ Vâlcea cu privire la evenimentele din noaptea respectivă, modul de intervenție și măsurile dispuse ulterior.
Până la clarificarea acestor aspecte, un lucru este cert: pe bulevardul Dem Rădulescu, în miez de noapte, cetățenii au fost lăsați să se apere singuri.
Web Design by DowMedia