
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea se află în atenția Consiliului Județean, după creșterea semnificativă a numărului de reclamații venite din partea pacienților, în special legate de atitudinea personalului medical.
Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a cerut centralizarea tuturor sesizărilor înregistrate din noiembrie–decembrie 2025 până în prezent, subliniind că investițiile majore făcute în spital – clădiri noi, aparatură modernă și condiții bune de muncă – trebuie să se reflecte și în relația cu pacienții.
Șeful CJ consideră că numărul mare de reclamații indică o problemă reală și anunță un program de formare profesională axat pe comunicarea cadru medical–pacient, mai ales în contextul presiunii specifice UPU. „Ori se schimbă conduita, ori vor fi luate alte măsuri”, a transmis acesta.
Totodată, propunerea privind o aplicație digitală pentru informarea aparținătorilor a fost refuzată de cadrele medicale. Autoritățile județene anunță că sesizările vor fi analizate punctual, iar perioada următoare va fi decisivă pentru măsurile ce vor fi adoptate.
Web Design by DowMedia