
Final tragic pentru cazul lui Dumitru Robert Stoica, un cetățean român în vârstă de 32 de ani, dispărut în decembrie 2025 în Istanbul. Trupul său neînsuflețit a fost găsit în mare, în largul coastei provinciei Kocaeli, purtând un costum de scafandru, iar identitatea a fost confirmată oficial de autoritățile turce.
Potrivit Agenției Anadolu, pe 24 ianuarie 2026, pescarii din districtul Başiskele au descoperit un cadavru plutind în mare și au alertat imediat poliția. Trupul a fost recuperat de echipele Secției Portuare Maritime din cadrul Poliției Provinciale Kocaeli și transportat la Spitalul de Stat Kocaeli, pentru identificare și efectuarea autopsiei.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că există indicii clare că trupul aparține lui Dumitru Robert Stoica, tânărul român dat dispărut de familie în decembrie 2025, în Istanbul. Identificarea a fost susținută inclusiv de semne particulare: un tatuaj mare cu un porumbel și un portret pe piept, tatuaje în formă de stea pe ambele brațe și un tatuaj de mari dimensiuni pe brațul stâng.
Familia lui Robert s-a deplasat la Kocaeli, unde a confirmat identitatea acestuia. De asemenea, au fost prelevate probe ADN, iar procedura oficială de compatibilitate a fost finalizată. Autoritățile turce au anunțat că au fost demarate formalitățile legale pentru repatrierea trupului în România.
Poliția a transmis că ancheta este în plină desfășurare, fiind analizate toate circumstanțele în care a survenit decesul. Oamenii legii nu exclud nicio ipoteză și verifică inclusiv eventuale elemente suspecte legate de moartea tânărului.
Cazul lui Dumitru Robert Stoica a stârnit emoție puternică atât în rândul comunității românești din străinătate, cât și în țară, unde familia și apropiații cer răspunsuri clare despre ce s-a întâmplat în ultimele zile din viața acestuia.

Web Design by DowMedia