
La Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în Secția Neurologie, se conturează o realitate care ridică semne grave de întrebare privind respectarea drepturilor personalului medical și siguranța actului sanitar. Mai multe asistente medicale au transmis, sub protecția anonimatului, un mesaj cutremurător: program de muncă impus cu forța, presiuni constante, amenințări directe și o stare de epuizare care le pune în pericol sănătatea și viața.
Potrivit relatărilor primite, asistentele din Neurologie lucrează de aproape trei ani în ture de 12 ore, deși în contractele individuale de muncă este prevăzut programul de 8 ore. Schimbarea ar fi fost prezentată inițial drept una „de probă”, însă ulterior a devenit permanentă, fără consultare reală și fără modificări contractuale legale.
Surse din secție susțin că au fost puse să semneze documente „în bloc”, unele pentru 12 ore, altele pentru 8 ore, creându-se deliberat confuzie. Orice încercare de a reveni la programul legal ar fi fost întâmpinată cu intimidări.
Neurologia este o secție cu pacienți gravi, imobilizați la pat, care necesită îngrijire continuă și efort fizic intens. Asistentele spun că au colege care leșină efectiv la muncă, fiind ținute „pe perfuzii”, pentru a putea continua tura. Cu toate acestea, li s-ar fi transmis constant mesajul cinic: „Lasă, că e bine așa”.
În timp ce personalul se epuizează, oameni cu experiență părăsesc secția și aleg alte compartimente cu program de 8 ore, iar Neurologia rămâne tot mai descoperită.
Mesajele transmise redacției vorbesc despre un climat de teamă instituționalizată:
„Nu faci ce ți se spune, ești ars”
„Nu ai spate politic, ești zero”
„Scapi doar dacă ai protecție”
Asistentele susțin că nu au curaj să vorbească oficial, pentru că orice sesizare este imediat sancționată. Inclusiv un sondaj intern privind programul de lucru ar fi fost o farsă, întrucât toată lumea știa că un răspuns sincer atrage represalii. Asistenta șefă mimează implicarea, dar toate colegele știu că este implicată până-n gât în politică și nu vrea să-și deranjeze șefii... politici!
În lipsa oricărei reacții instituționale, asistentele au recurs la o soluție extremă: o cartelă anonimă, pentru a putea face publică situația fără a-și pierde locul de muncă.
„Publicați, vă rugăm, strigătul nostru. Este real. Este realitatea groaznică. Vom pica pe capete.”
Ziarul de Vâlcea a verificat informațiile primite și am ajuns la concluzia ca aceste sesizări sunt întemeiate.
Cine a decis menținerea programului de 12 ore?
De ce nu s-au modificat contractele de muncă?
Câte cadre medicale trebuie să cedeze fizic până când cineva va reacționa?
Aceasta nu este doar o problemă de resurse umane. Este o problemă de siguranță medicală, de legalitate și de respect față de oamenii care țin sistemul în viață.
Redacția va continua demersurile pentru verificarea situației și va transmite aceste sesizări către instituțiile competente. Tăcerea nu mai este o opțiune.
Web Design by DowMedia