
Liberty Galați, cel mai mare combinat siderurgic din România, intră oficial în linie dreaptă către vânzare, după aprobarea planului de restructurare de către comitetul interministerial. Activele vor fi scoase la licitație internațională pe 12 martie, la un preț de pornire de 690 de milioane de euro.
„Licitația internațională va avea loc pe 12 martie. Regulamentul de vânzare și caietul de sarcini vor fi finalizate până luni, iar garanția de participare va fi de 7%”, a declarat Remus Borza, președintele Euro Insol, administratorul concordatar al Liberty Galați, alături de CITR. Evaluarea combinatului a fost realizată de compania Darian.
Până în prezent, nu mai puțin de 13 investitori și-au exprimat interesul pentru preluarea activelor. Printre aceștia se numără giganți internaționali din industria oțelului precum JSW Steel (India), Jindal Group, DeLong Steel China, KMC Steel Turcia, Metinvest Ucraina (controlat de miliardarul Rinat Akhmetov), dar și UMB Grup România, deținut de Dorinel Umbrărescu, care a preluat recent activele ArcelorMittal Hunedoara.
Liberty Galați, controlat de grupul Liberty al investitorului indiano-britanic Sanjeev Gupta, se află în concordat preventiv din martie 2024.
Miza financiară pentru stat este uriașă: ANAF are de recuperat aproximativ 150 de milioane de euro, iar EximBank alte 300 de milioane de euro. Tocmai din acest motiv, Guvernul a constituit încă din septembrie 2024 un comitet interministerial, având în vedere rolul strategic al combinatului pentru industria construcțiilor, sectorul naval și marile proiecte de infrastructură din România.
Web Design by DowMedia