
Poliția și Jandarmeria, mobilizare de amploare pentru protejarea elevilor din Râmnicu Vâlcea
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul Siguranță Școlară, a desfășurat miercuri, 14 ianuarie 2026, o acțiune de anvergură menită să sporească siguranța în preajma unităților de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea. Intervenția a avut loc între orele 10:00 și 13:00, fiind realizată cu efective suplimentare, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.
Obiectivele principale ale acțiunii au vizat prevenirea faptelor antisociale, creșterea disciplinei rutiere în zonele frecventate de elevi, dar și informarea acestora cu privire la pericolele comportamentelor violente și ale consumului de substanțe interzise.
Polițiștii au desfășurat patrule în perimetrul școlilor, inclusiv cu sprijinul echipelor canine, și au organizat patru activități preventive la care au participat aproximativ 100 de elevi. Totodată, a fost asigurată fluidizarea traficului rutier în zonele din apropierea unităților de învățământ.
În cadrul controalelor, șase unități comerciale au fost instruite cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și ale Legii nr. 349/2002, care interzic vânzarea produselor din tutun, alcool și energizante către minori. De asemenea, au fost efectuate trei verificări privind securitatea obiectivelor, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, fiind instruit personalul de pază.
Pe linie rutieră, au fost legitimate 37 de persoane, verificate opt autovehicule și aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 810 lei, pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Acțiunea a vizat Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea și Școala Gimnazială Waldorf. În cadrul întâlnirilor, elevii au fost informați despre riscurile violenței fizice și verbale, hărțuirii și excluderii sociale, precum și despre importanța recunoașterii și semnalării comportamentelor de risc. Au fost promovate și resursele de sprijin disponibile, precum platforma www.sigurantascolara.ro și linia telefonică SCHOOLHUB.
În ceea ce privește prevenirea traficului de droguri, polițiștii au prezentat cadrul legal și pericolele la care se expun minorii prin asocierea cu anturaje negative. La nivelul IPJ Vâlcea sunt implementate programele „Traficul de droguri nu e combinație” și „Scoate violența școlară din anonimat”.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au transmis că astfel de acțiuni preventive și de control vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță în școli.
Web Design by DowMedia