
Ministerul Justiției a lansat procedura de selecție pentru procurorul general și conducerea DNA și DIICOT
Ministerul Justiției a anunțat oficial declanșarea procedurii de selecție pentru ocuparea funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și pentru posturile de procuror-șef la Direcția Națională Anticorupție (DNA) și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
În același timp, a fost demarată și selecția pentru funcțiile de adjuncți ai procurorului general, precum și pentru posturile de procurori-șefi adjuncți la DNA și DIICOT.
Conform calendarului publicat de Ministerul Justiției, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor și a documentației necesare este 9 februarie, ora 12:00. Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile de participare va fi făcută publică până la data de 16 februarie.
Interviurile candidaților vor avea loc în perioada 23–26 februarie, în fața ministrului Justiției și a comisiei de selecție. Evaluarea va include prezentarea proiectului managerial, verificarea abilităților de conducere și comunicare, precum și analiza modului în care candidații se raportează la valorile profesiei și la responsabilitățile funcției pentru care aplică.
Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 2 martie, dată la care ministrul Justiției va înainta propunerile motivate către Secția pentru procurori a CSM, în vederea emiterii avizului consultativ.
Funcțiile de procuror general și procuror-șef al DNA vor deveni vacante începând cu 31 martie, iar postul de procuror-șef al DIICOT va fi vacant din 14 aprilie.
Web Design by DowMedia