Diana Buzoianu îl dă pe mâna ANI pe Daniel Nicolăescu, director adjunct la Direcția Silvică Vâlcea: suspiciuni grave de conflict de interese

marți, 13 ianuarie 2026

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat public că a sesizat Agenția Națională de Integritate (ANI) în legătură cu un posibil caz grav de conflict de interese ce îl vizează pe directorul adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, Daniel Nicolăescu. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe rețelele sociale, în care ministra a subliniat că practicile de tip „achiziții cu dedicație” trebuie să înceteze definitiv.

Potrivit declarațiilor oficialului, Nicolăescu ar fi ocupat simultan funcția de conducere în cadrul Romsilva și o poziție de angajat la o firmă privată. Aceeași societate ar fi câștigat o licitație organizată chiar de Direcția Silvică Vâlcea, în perioada în care acesta deținea funcția de director adjunct.

„Punem punct achizițiilor publice aranjate! Suntem atenți la fiecare euro din fondurile europene! Am sesizat ANI într-un nou potențial caz grav de conflict de interese la Romsilva: Daniel Nicolăescu, director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, era angajat simultan și la o anumită firmă. Exact această firmă a câștigat o achiziție publică derulată de Direcția Silvică Vâlcea, în timpul mandatului său, pentru lucrări de corectare a torenților, finanțate prin PNRR. Coincidență?”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

Ministra Mediului a precizat că au fost demarate controale extinse asupra proiectelor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în cazul în care vor apărea suspiciuni, acestea vor fi sesizate imediat instituțiilor abilitate.

„Am început verificări în zona PNRR. Dacă apar suspiciuni, autoritățile de control vor fi informate imediat. Majoritatea fondurilor au fost și sunt utilizate corect, însă acolo unde există abateri, nu le vom tolera. Fondurile publice trebuie protejate, iar regulile trebuie să fie aceleași pentru toți. Vor urma controale în teren. Transparența nu este opțională”, a transmis Buzoianu.

Cazul intră acum în atenția Agenției Naționale de Integritate, care urmează să stabilească dacă există încălcări ale legislației privind incompatibilitățile și conflictul de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe