150 de deținuți din Mioveni, vizitați și sprijiniți de Arhiepiscopia Râmnicului

duminică, 4 ianuarie 2026

 

Colinde și daruri pentru deținuții din Penitenciarul Mioveni

Nașterea Domnului revarsă pace și bunăvoire peste întreaga lume. Cu acest prilej, persoanele private de libertate din Penitenciarul Mioveni, judetul Argeș, au fost vizitate de către voluntarii Paraclisului „Sfântul Ierarh Nicolae” al Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea, în cadrul tradiționalei vizite filantropice.

Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, prin Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, vizita parțială s-a desfășurat în ziua de 22 decembrie 2025 și a fost destinată unui număr de 150 persoane private de libertate, cum a explicat doamna Iancu Viorica-Adriana, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului: „La marile sărbători de peste an, revenim cu emoție și cu drag în mijlocul celor care se află departe de casă și de familie, aducându-le un cuvânt de mângâiere și câte un pachet cu daruri alese. Urmând îndemnul Mântuitorului Hristos de a-i cerceta și pe cei din temnițe (Matei XXV, 36), revenim de fiecare dată, cu gândul de a le arăta acestora că nu sunt singuri și că în Biserica lui Dumnezeu toți suntem frați și surori. Cu această ocazie am împărțit pachete în valoare de 10.000 lei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne dorim să fim prezenți lângă toți fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului, oriunde s-ar afla aceștia”.

Vizita pastorală s-a desfășurat cu ajutorul părintelui Cosmin Dinu, slujitor la capela din incinta Penitenciarului Mioveni, care a precizat că, „indiferent de motivele pentru care unele persoane se află separate de familiile lor, colectivitatea încă le acordă bunăvoința unei șanse la reintegrare”. Grupul de voluntari de la paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea, care a distribuit pachetele, a fost coordonat de domnul Ionuț-Aurelian Glonț .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe