Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României, preia funcția de președinte și director general al Casei Româno – Chineze. De asemenea, doamna Dăncilă a fost numită, de către partea chineză, vicepreședinte al Comisiei de Cooperare Economică și Dezvoltare China-Europa, în cadrul unui eveniment care a avut loc pe 23 septembrie, la Nanjing.
Aceasta spune că a acceptat „fără ezitare” să se implice în conducerea Casei. Propunerea a venit după vizita pe care a efectuat-o în China, în luna septembrie.
„Am preluat funcția de președinte, dar și de director general la Casa Româno-Chineză. După venirea mea din China, unde am fost numită vicepreședinte al Comisiei de Cooperare Economică și Dezvoltare China-Europa, am avut o discuție cu secretarul general al Casei, domnul Dumitru Nicolae, care m-a rugat să preiau această funcție, având în vedere relațiile bune pe care le am cu China, și nu numai, și faptul că am fost o persoană foarte activă în dezvoltarea relațiilor economice dintre România și China.
Am spus da, fără ezitare. Cred că relațiile cu China pot aduce dezvoltare pentru România. Am văzut că aproape toate țările din Europa Centrală și de Est vor să aibă relații cu China și sper ca și România să înțeleagă faptul că, într-o perioadă dificilă, relațiile cu China sunt foarte importante, ținând cont de prietenia care leagă cele două națiuni”, transmite fostul prim-ministru.


Sub mandatul doamnei Dăncilă, activitatea Casei va intra într-o nouă etapă de dezvoltare. Aceasta își propune să deschidă filiale în majoritatea județelor țării.
„Obiectivele mele principale sunt să dezvolt și mai mult această organizație non-guvernamentală, să deschid filiale în majoritatea județelor și să avem o cooperare foarte bună în domeniul cultural – artistic, în domeniul economic, în toate domeniile de activitate cu partea chineză.
Casa Româno – Chineză este membră a Asociației de Prietenie a Chinei cu toate țările lumii, deci vom ține o legătură permanentă și cu China, vom organiza evenimente, vom ține legătura cu Ambasada Chinei la București și, bineînțeles, vom discuta cu foarte mulți oameni în România.
În perioada următoare, voi merge în țară să vorbesc cu președinții filialelor și intenționez să vizitez puncte ale investițiilor chineze în România, o parte dintre ele împreună cu domnul Ambasador al Chinei în România, pentru a arăta care este plusul adus de aceste proiecte de investiții și a da un nou impuls ca oameni de afaceri din China să investească în România”.
Unul dintre evenimentele la care a fost prezentă în calitate de președinte al Casei a fost Gala Fusion Multi – Culture, organizată de către Ambasada Republicii Populare Chineze la București.
A fost și primul eveniment la care a participat alături de noul ambasador al Chinei în România, E.S. domnul Chen Feng

„Investițiile chineze în România sunt vitale”
În opinia Vioricăi Dăncilă, investițiile chineze sunt „vitale” pentru România, în actualul context economic din țara noastră, cu precizarea că acestea trebuie să respecte prevederile Uniunii Europene sau ale NATO.
„Investițiile chineze în România sunt vitale. Este o perioadă în care investitorii ne pleacă, nu avem predictibilitate, nu susținem mediul privat așa cum ar trebui și cred că investițiile chineze în România sunt foarte importante. Pe lângă faptul că ar aduce bani la bugetul de stat, aceste investiții contribuie la dezvoltarea regiunilor sau a comunităților, dar și la reducerea șomajului în România, care este în continuă creștere”.
Dăncilă constată că sunt anumite „obstacole” pentru aceste investiții și își intenționează să poarte discuții cu oficialii români „referitor la timpul foarte mare pentru obținerea vizelor de către oameni de afaceri sau turiști”.
„Eu consider că, așa cum în toate statele membre ale Uniunii Europene, viza se acordă într-un timp foarte scurt, nu este corect și nu cred că este benefic pentru România ca aici să dureze foarte mult. Asta descurajează din start o investiție chineză în România”.
„Am fost mândră de modul în care Beijingul se raportează la România”
Viorica Dăncilă amintește de prezența sa în China, la parada organizată cu ocazia comemorării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei și a fascismului în cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Sunt foarte mândră de această invitație. Este o invitație care m-a onorat. Când te invită președintele unei mari puteri a lumii să mergi pe covorul roșu și să participi la un eveniment atât de important pentru Republica Populară Chineză, nu poate decât să te onoreze.
Știu că au fost multe opinii contradictorii, dar invitații îi stabilește gazda. Nu pot să merg eu și să stabilesc eu invitații. Eu am mers pentru președintele Xi Jinping și pentru poporul chinez.
Acolo, am fost invitați la un dineu oferit de către președintele Xi Jinping, unde am avut discuții cu oficiali ai Republicii Populare Chineze. La acest dineu, am stat numai cu partea chineză, am fost foarte mândră de modul în care se raportează la România. Chiar dacă știau de anumite declarații făcute în România, îi consideră pe românii un popor prieten și își doresc în continuare relațiile cu România”, povestește aceasta.


Sursa: https://casaromanochineza.ro/viorica-dancila-preia-functia-de-presedinte-si-director-general-al-casei-romano-chineze-investitiile-chineze-in-romania-sunt-vitale/































