
Șantaj cu poze compromițătoare: bistrițean arestat după ce a amenințat o femeie din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat de 39 de ani din Bistrița-Năsăud a ajuns în arestul IPJ Vâlcea după ce a încercat să șantajeze o femeie din Râmnicu Vâlcea cu presupuse imagini indecente. Individul i-a cerut 500 de euro ca să nu publice fotografiile, însă vâlceanca l-a denunțat imediat la poliție.
Potrivit IPJ Vâlcea, femeia a depus plângere pe 14 noiembrie, reclamând că în seara precedentă a primit mesaje de amenințare pe o aplicație de socializare. Polițiștii au deschis dosar penal, iar suspectul a fost adus la audieri cu sprijinul colegilor din Bistrița-Năsăud.
În urma probelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Vâlcea. Ulterior, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.
Web Design by DowMedia