Șoc în Vâlcea: un copil de 3 ani a murit în accidentul provocat de propriul tată

joi, 28 august 2025

Băiatul de 3 ani care a murit în Vâlcea stătea în brațele mamei în mașină și a fost proiectat în parbriz. Greșeala tatălui

Un copil de 3 ani a murit în urma unui accident de circulație, petrecut miercuri în județul Vâlcea. Băiețelul era în brațele mamei sale, în mașină, și a fost proiectat în parbriz în urma impactului.

Băiețelul a fost găsit de echipajele SMURD în stop cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, pe care le-au continuat și pe timpul transportului spre spital. Din păcate, cel mic aveau traumatisme grave, inclusiv la cap, și nu a putut fi salvat.

 

Potrivit anchetatorilor, copilul nu se afla într-un scaun special pentru copii, asa cum cere legea, și nici nu era asigurat cu centură. Călătorea în brațele mamei, când s-a produs accidentul.

Deocamdată, polițiștii nu au putut stabili dacă femeia se afla în dreapta șoferului sau pe bancheta din spate, căci părinții sunt în stare de șoc.

Cert este că tatăl, aflat la volan, a lovit mașina din fața sa, în care se aflau 5 persoane. Cercetările vor stabili dacă șoferul a ațipit sau a fost neatent.

În urma impactului, adulții s-au ales doar cu câteva contuzii. După evaluarea la fața locului, au fost duși la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe