
Orlești schimbă sistemul de salubrizare: Taxă fixă și reguli clare pentru toți locuitorii
Comuna Orlești a trecut, din luna iulie, la un nou sistem de salubrizare administrat de A.D.I. Salubrizare Vâlcea, în cadrul programului județean SMID. Primarul Constantin Cîrstina a anunțat încetarea colaborării cu firma BRAI CATA, astfel că primăria preia integral gestionarea colectării deșeurilor.
„Am reziliat contractul cu Brai Cata pentru că era mai avantajos să gestionăm direct încasările, fără ca firma să încheie contracte în teren. Continuăm să colectăm taxa prin primărie, ca și până acum”, a declarat edilul.
Locuitorii sunt invitați să se prezinte la primărie cu o copie a actului de identitate pentru a completa declarația privind numărul membrilor din gospodărie. Pe această bază se va calcula taxa lunară de 18 lei pe persoană, sumă neschimbată față de perioada anterioară.
În cazul în care declarațiile nu sunt depuse la timp, taxa va fi stabilită automat pe baza datelor din registrul agricol, conform procedurilor legale.
Autoritățile locale subliniază că, deși noile reguli pot fi dificile, respectarea lor este obligatorie în cadrul programului finanțat cu fonduri europene. Nerespectarea normelor poate duce la pierderea finanțării și returnarea sumelor primite.
Astfel, primăria Orlești face apel la cetățeni să se conformeze noilor reguli pentru a asigura funcționarea corectă a serviciului de salubrizare.
Web Design by DowMedia