
La aproape un an și jumătate de la semnarea contractului de concesiune între Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și firma Xavitel SRL, deținută de Octavian Luță, în teren nu există nicio urmă de investiție, niciun utilaj, niciun muncitor. Nimic. Doar o ruină care continuă să degradeze imaginea Bazei de Agrement Ostroveni și să consume speranța cetățenilor.

În schimb, Primăria ne trimite un răspuns oficial halucinant (Nr. 29419/06.08.2025), în care susține că firma „își onorează obligațiile contractuale” și că lucrările sunt „în perioada de execuție”, în baza unei autorizații de construcție. Aceeași primărie care, cu doar câteva luni înainte, admitea încălcarea contractului, promitea rezilierea și apoi… s-a răzgândit.
📄 Documentul oficial, emis de Primăria Râmnicu Vâlcea, menționează că Xavitel a notificat începerea lucrărilor pe 29.10.2024, iar durata execuției ar fi de 24 de luni. Ce uită să menționeze este faptul că în realitate, pe teren nu există nicio lucrare efectivă!
![]()
![]()
![]()
În proiectul de concesiune, Xavitel se angaja să investească peste 2 milioane de euro pentru un centru multifuncțional de relaxare și agrement. Redevența – un mizilic: 16.000 de euro pe an. Aparent o afacere bună pentru oraș. În realitate? O țeapă ambalată frumos.
Nu s-a plătit nicio penalitate. Nu s-a făcut nicio lucrare. Nimeni nu e tras la răspundere.
Consiliul Local, format din reprezentanți ai tuturor partidelor, a închis ochii. Timp de un an și jumătate nu a cerut explicații, nu a impus sancțiuni, nu a avut curajul să rezilieze contractul. În schimb, a tolerat un blocaj administrativ care lovește direct în interesul public.
Este evident: cineva protejează această afacere, iar cetățenii orașului sunt cei care plătesc nota de plată: o bază de agrement degradată, o promisiune neonorată și o administrație complice.
Primăria Râmnicu Vâlcea își permite, în mod oficial, să mintă opinia publică. Spune că „se lucrează” când nu se lucrează, că „obligațiile sunt respectate” când sunt încălcate. Această ruptură dintre realitate și documentul semnat de primarul Mircia Gutău nu este doar o problemă de imagine. Este un abuz în comunicare publică.
Baza Ostroveni este prizonieră într-o concesiune mincinoasă, susținută de tăcerea politică și de documente oficiale în contradicție cu faptele. Iar Octavian Luță, afaceristul din spatele Xavitel, continuă nestingherit să blocheze dezvoltarea orașului.
Este timpul ca autoritățile locale să-și amintească pentru cine lucrează. Orașul Râmnicu Vâlcea nu este moșia nimănui.
Nr. 29419 / 06.08.2025
Către: „Ziarul de Vâlcea”
Ca răspuns la solicitarea Dvs. înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea cu numărul 29419/04.08.2025, vă comunicăm următoarele:
Societatea XAVITEL SRL își onorează obligațiile contractuale aferente contractului de concesiune nr. 1878/2023, în condițiile derogării aprobate prin HCL nr. 37 / 09.02.2024.
La această dată, concesionarul este în perioada de execuție a lucrărilor de investiții pentru un Centru multifuncțional de relaxare și agrement (situat în str. Ostroveni nr. 166-168), în acord cu prevederile din Autorizația de Construire nr. 482/25925/2024.
Comunicarea privind începerea execuției lucrărilor a fost înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în data de 29.10.2024, durata de execuție a lucrărilor fiind de 24 de luni de la data începerii lucrărilor.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia