Percheziții la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

vineri, 11 iulie 2025

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au efectuat joi dimineaţă două percheziții domiciliare, într-un dosar care vizează persoane suspecte de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit o armă neletală, supusă autorizării, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Persoana vizată a fost condusă la sediul Poliției pentru audieri și alte activități procedurale, conform gds.ro

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Vâlcea, care au asigurat intervenția în condiții de siguranță.

Ancheta este în curs de desfășurare, sub coordonarea procurorilor, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost deținută arma neletală.

Reamintim că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe