Liderul AUR George Simion a mers sâmbătă într-o vizită în județul Gorj. El a promis că va merge în toată țara și că va continua lupta. Simion a vorbit și cu muncitorii din zonă, despre soarta sistemului energetic.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vizitat, din nou, târgul din satul Peșteana al comunei Bâlteni. Simion a venit îmbrăcat în ie și s-a fotografiat cu gorjenii, care au venit la târgul săptămânal.
George Simion a obținut în Gorj, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 61,48% din voturi, față de procentul de 38,52% al actualului președinte al României, Nicușor Dan.
Simion a mers la cariera Poiana și a acuzat distrugerea industriei energetice românești.