Percheziții la Vâlcea într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,8 milioane de lei

miercuri, 21 mai 2025

Un număr de 39 de percheziții au loc marți în șapte județe din țară și în municipiul București, la membrii unui grup infracțional, suspectați că au beneficiat în mod ilegal de indemnizație pentru creșterea copilului sau de concedii medicale, prejudiciul fiind de circa 1,8 milioane de lei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean ((IPJ) Vâlcea, perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, 29 de persoane urmând să fie aduse pentru audieri.

'Activitățile se desfășoară în județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București. Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Persoanele vizate sunt bănuite că au solicitat și obținut, în mod fraudulos, documente de venit sau de angajare false, în scopul obținerii indemnizației pentru creșterea copilului, în limita legală admisă, ori pentru a beneficia de concedii medicale plătite, deși, în realitate, nu desfășurau activități profesionale și nu îngrijeau efectiv copilul', a transmis IPJ Vâlcea.

La percheziții participă aproximativ 200 de polițiști și jandarmi din județele vizate. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe