Alegerile prezidențiale din 18 mai 2025 au fost prezentate de autorități drept „libere și corecte”. Dar în spatele acestei fațade stă o realitate mult mai întunecată, denunțată de numeroși cetățeni, observatori independenți și chiar membri ai secțiilor de votare: fraudă masivă, orchestrată cu precizie și protejată instituțional.
Mai mulți cetățeni au raportat prezența unor microbuze care transportau grupuri întregi între secții. Deși autoritățile au promis măsuri de control prin STS, în unele cazuri sistemul informatic a fost ocolit sau deconectat temporar, fapt confirmat de declarații off the record ale unor operatori.
Mărturii provenite din învățământ și administrație locală indică faptul că numeroși funcționari au fost somați direct sau indirect să voteze „cum trebuie” și să aducă dovezi – de la fotografii ale buletinului până la SMS-uri cu „confirmarea”. Aceleași metode au fost folosite si in mediul privat de catre unii patroni! Asemenea metode au fost practicate în comunism, dar iată că au renăscut în 2025.
Zeci de mii de alegători în vârstă sau cu dizabilități au fost „ajutați” să voteze – în multe cazuri de membri ai partidelor de guvernare sau de reprezentanți ai administrației locale. În realitate, aceștia au introdus buletinele deja ștampilate, sub pretextul sprijinului. Acest fenomen s-a înregistrat masiv în mediul rural.
Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea, mai multe institute de sondare a opiniei publice, apropiate de putere, au publicat date favorabile lui Nicușor Dan, deși realitatea din stradă indica o altă direcție. Aceste „sondaje” au fost difuzate intensiv de presa de casă a guvernului, în scop clar de manipulare psihologică.
În loc să cerceteze sesizările de fraudă, Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul de Interne au adoptat o poziție de negare totală, considerând alegerile „cele mai bine organizate din istoria postdecembristă”. Exact așa se spunea și în 1990, când Frontul Salvării câștiga cu 85%.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia