Constantin Rădulescu: Drumul spre Mănăstirea Frăsinei, în consolidare

marți, 4 martie 2025

Drumul Athosului Românesc va fi consolidat. Este vorba despre DJ 658, în Muereasca, zonă în care drumul a fost afectat de calamități. Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a făcut o vizită de lucru la fața locului.

„Dacă tot am promis…uite că și facem! Ne-am apucat de treabă! Astăzi, zi de șantier pe drumul Athosului Românesc, DJ 658, în Muereasca, acolo unde colegii de la RAJDP Vâlcea lucrează pentru consolidarea porțiunii de drum afectate de calamități.
Acest drum duce la Mănăstirea Frăsinei, una dintre cele mai importante mănăstiri din România și se lucrează intens pentru rezolvarea problemei apărută pe acest drum în urma unei calamități naturale.
Lucrările sunt unele complexe, ce presupun forarea la mare adâncime și betonarea a peste 100 de coloane, precum și construirea de ziduri de sprijin”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

Acesta a mai menționat, potrivit jurnalulolteniei.ro că se va face curățenie pe toate drumurile județene care duc către mănăstiri, întrucât administrația vâlceană își dorește să fie gazdă bună pentru turiștii care vor veni să viziteze mănăstirile în preajma Sărbătorilor Pascale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe