Rolul ecografiilor pentru o sarcina sănătoasă

miercuri, 12 februarie 2025

 

O sarcină evoluează de la sine, doar că nu mai trăim vremurile bunicilor noștri. Acum, monitorizarea atentă trebuie să reprezinte o prioritate pentru viitoarele mămici. Doar așa poți trăi cu liniștea că micuțul tău crește armonios și doar așa poți interveni la timp, atunci când este cazul.

Acum avem medici specializați în medicină materno-fetală, precum Doctor Adela Serban, medici care sunt pregătiți să supravegheze, să analizeze și să intervină atunci când este necesar. Află, parcurgând acest articol până la final, care este rolul ecografiilor pentru o sarcină sănătoasă.

Ce este o ecografie de sarcină?

Ecografia de sarcină este o investigație imagistică. Cu ajutorul undelor sonore, aceasta captează informațiile din interior. Este o metodă sigură și eficientă atât pentru gravidă, cât și pentru făt, deci nu implică radiații dăunătoare. În funcție de necesitate, aceasta se poate efectua:

  • Transvaginal: Se recomandă, de regulă, în primul trimestru – atunci când structura uterină nu poate fi analizată cu sonda pe burtică;
  • Abdominal: Este cea mai utilizată variantă, cea clasică – cu sonda pe burtică;
  • 3D și 4D: Sunt ecografii complexe, de ultima generație care permit vizualizarea detaliată a trăsăturilor fătului. Ecografia 4D oferă o imagine tridimensională a fătului și permite vizualizarea trăsăturilor faciale cu o acuratețe foarte mare;
  • Doppler: Se utilizează pentru a evalua fuxul sangvin al fătului și fluxul sangvin de la nivelul placentei.

Importanța ecografiilor în fiecare trimestru

Rolul specialiștilor în medicina materno-fetala este acela de a îndruma fiecare pacientă să respecte fiecare întâlnire. De ce? Pentru că fiecare ecografie are importanța ei și fiecare trimestru implică investigații specifice:

  • Trimestrul 1: Se face o ecografie pentru a confirma sarcina și pentru a determina vârsta gestațională, se face morfologia de primul trimestru și, dacă este cazul se fac si alte ecografii de rutină;
  • Trimestrul 2: Se face morfologia fetală de trimestrul 2 (acum se pot identifica anomaliile congenitale și se poate afla sexul copilului). În plus, se fac ecografii de rutină. Dacă totul este în regulă, în trimestrul 2 poți bifa o întâlnire pe lună cu echipa medicală;
  • Trimestrul 3: În plus față de primele trimestre, acum se monitorizează poziția fătului, starea placentei și nivelul lichidului amniotic.

Rolul ecografiilor de sarcină

Rolul ecografiilor este tocmai acela de a te asigură că ai o sarcină sănătoasă sau că faci tot ce îți stă în putință pentru a gestiona eventualele probleme. Practic putem împărți acest rol în mai multe beneficii. Acestea sunt:

  • Detectarea anomaliilor congenitale: Malformațiile cardiace sau sindromul Down pot fi depistate la ecograf;
  • Monitorizarea creșterii fătului: Pentru că fătul poate fi măsurat și cântărit, viitoarea mămică poate fi sigură că acesta se dezvoltă normal, că are o curbă de creștere ascendentă;
  • Evaluarea placentei și a lichidului amniotic: O problemă legată de placentă sau de nivelul lichidului amniotic poate pune în pericol viața bebelușului. De aceea, unele gravide sunt chemate mai des la investigații;
  • Determinarea sexului fătului: Sexul bebelușului poate fi determinat, de obicei, în timpul ecografiei de la jumătatea sarcinii;
  • Evaluarea poziției fătului: Pe final de sarcină, ecografia ajută echipa medicală să stabilească poziția fătului – dacă acesta este pregătit sau nu pentru naștere.

Ești însărcinată? Iată ce trebuie să reții din acest articol: ecografia este o modalitate 100% sigură pentru a analiza dezvoltarea armonioasă a fătului. Cu ajutorul acesteia pot fi identificate eventualele probleme, oferindu-ți posibilitatea de a lua cele mai bune măsuri pentru o naștere sigură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe