Începând din anul 2011, românii sărbătoresc pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, ci este ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu. În fiecare an, acest eveniment se desfășoară ca un omagiu adus personalităților emblematice ale României, precum și valorilor culturale, printr-un proiect de lege inițiat de Camera Deputaților (Legea 238, din 7 decembrie 2010).
Pentru a celebra Ziua Culturii Naționale și a-i aduce un omagiu poetului național Mihai Eminescu, am ales poezia “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”, recitată de marele actor Florin Piersic.