VIDEO „A mințit”. Investigație Recorder despre Nicolae Ciucă: Mitul eroului de la Nassiriya

vineri, 6 septembrie 2024

Doi generali italieni care au participat la luptele din Nassiriya, unde Nicolae Ciucă a condus batalionul „Scorpionii roșii”, susțin că militarii români nu au fost implicați direct în lupte, ci au activat doar în zona Suq al Shuyukh, în afara orașului Nassiriya: „Avem o restricție națională, deci nu pot intra în Nassiriya”, susține unul dintre generalii italieni că i-a spus Ciucă în acel moment. Cu toate acestea, prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă și-a construit o carieră în ultimii ani pe baza ideii că a fost „singurul comandant român care a condus românii într-o bătălie reală, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”, în Nassiriya, notează Recorder.

„Formează un flanc defensiv la Suq al Shuyukh, astfel încât să interceptezi pe oricine vine dinspre Suq al Shuyukh, iar eu să pot trimite tot restul regimentului să acționeze în Nassiriya”, spune generalul italian Gian Marco Chiarini, comandant al trupelor din Irak, că i-a transmis lui Nicolae Ciucă, în momentul în care a aflat că trupele românești nu pot intra în Nassiriya.

Practic, batalionul condus de Nicolae Ciucă a apărat partea dreaptă a flancului. Acest lucru a fost important, spune același general italian, pentru că astfel el a putut să regrupeze alte unități în interiorul orașului Nassiriya.

Locul unde se aflau trupele române față de zona conflictului din Nassiriya. Foto: captură foto Recorder

„Nu au fost implicați în lupta din 6 aprilie”

„Am apreciat foarte mult ceea ce au făcut (n.red.: trupele conduse de Ciucă) pe 6 aprilie, acoperindu-mi flancul. Asta e sigur. Nimeni nu ne hărțuia din direcția aceea. Și sunt mulțumit cu asta. Dar, desigur, ei nu au fost implicați în lupta din 6 aprilie”, spune generalul Gian Marco Chiarini, în discuția cu Recorder.

Roberto Cremene, fost polițist militar în cadrul Batalionului 265, a participat direct la luptele din centrul orașului Nassiriya. El spune că, într-un moment complicat, Nicolae Ciucă a refuzat să vină în sprijinul polițiștilor militari care se luptau în Nassiriya și care erau prinși într-o ambuscadă.

„Am primit misiunea de a merge în oraș, pentru a face o patrulă. Am fost prinși într-o ambuscadă. 24 de persoane am rămas blocate în Libeccio, în vechea bază. Sub comanda domnului maior, pe care îl aveam atunci de la București, am cerut sprijinul „Scorpionilor roșii” (n. red.: batalionul condus de Nicolae Ciucă), să vină să ne ajute să evacuăm zona. Domnul Ciucă, cu batalionul lui, a spus că nu poate să vină să ne scoată de acolo, să facă evacuare, până nu primește aprobare din România (…). N-au venit să ne ajute. Colegii noștri români n-au venit”, a spus Roberto Cremene, care adăugat că în final cei 24 de oameni au fost evacuați cu ajutorul trupelor din Italia și Portugalia.

Și el spune despre batalionul condus de Nicolae Ciucă că nu a participat direct la luptele din Nassiriya.

„Ei făceau o patrulă în afara orașului Nassiriya. Ei nu au intrat în Nassiriya. Poate în cele opt luni jumătate cât am stat în Nassiriya, dacă am auzit că au intrat de două ori doar în patrulă”, spune fostul polițist militar.

Mai multe detalii, AICI în investigația completă publicată de Recorder. 

Ciucă se laudă cu luptele sale din Nassiriya

Chiar joi, în aceeași zi în care Recorder a publicat investigația despre Ciucă, și prezidențiabilul PNL a publicat pe rețelele sociale un videoclip în care își promovează cartea „În slujba țării”.

Clipul conține filmări din timpul misiunilor armatei române în Afganistan și Irak, în care se menționează participarea lui Ciucă în bătălia de la Nassiriya, și se încheie cu decorarea generalului de către SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe