Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Vlădești a lansat un nou proiect educațional destinat copiilor, ce îmbină învățătura religioasă cu activități recreative și de dezvoltare personală.
Sub îndrumarea preoților bisericii, proiectul intitulat „Pedalăm împreună, simțim împreună, sperăm împreună”, invită săptămânal, membrii grupului catehetic parohial, la plimbări cu bicicleta, într-un cadru prietenos și plin de voie bună.
Proiectul are ca scop promovarea unei vieți sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual, îmbinând activități sportive cu învățătura creștină. În timpul acestor întâlniri, copiii nu doar că își dezvoltă abilitățile de ciclism, dar au și ocazia de a învăța despre valorile creștine, despre importanța comuniunii și a respectului față de creația lui Dumnezeu.
Plimbările cu bicicleta se desfășoară în fiecare zi de sâmbătă a săptămânii, începând cu ora 17.00, pe un traseu sigur și atent ales de organizatori. La aceste activități sunt bineveniți toți copiii din comunitate, indiferent de vârstă sau nivel de experiență.
Inițiativa parohiei a fost primită cu entuziasm de către comunitatea locală, fiind considerată un mod inovator de a aduce împreună tinerii, părinții și preoții într-un cadru în care se promovează valorile creștine, sănătatea fizică și educația prin exemplu personal.
„Ne dorim ca cei mici să înțeleagă că Biserica este un loc de întâlnire, un loc unde ne rugăm împreună, dar și unde putem petrece timp de calitate în aer liber, explorând natura, care este un dar al lui Dumnezeu. Activitățile noastre își propun să îi ajute pe copii să descopere bucuria de a fi împreună, să se cunoască mai bine și să își dezvolte calități morale și spirituale”, a declarat Părintele paroh Andrei-Ovidiu Leonte.
Web Design by DowMedia