Pădurea de la Băile Olăneşti a luat foc din nou

vineri, 6 septembrie 2024

Un nou incendiu a izbucnit în pădurea din jurul staţiunii Băile Olăneşti, pomperii militari fiind solicitaţi, joi, 05 septembrie, să intervină.

Arde aproximativ un hectar

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Valcea, Sorin Albinaru, a precizat că arde vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, într-o zonă greu accesibilă situată la peste doi kilometri distanţă de mănăstirea Comanca.

„La locul evenimentului intervin forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea şi SVSU Băile Olăneşti, în total 14 persoane. Accesul nu este posibil cu autospecialele de intervenţie, deplasarea executându-se pedestru. Incendiul se manifestă la stratul de frunze, gros de aproximativ 20 de centimetri, pe o suprafaţă de circa un hectar. În zona respectivă nu sunt gospodării”, a transmis reprezentantul ISU Vâlcea, scrie Agerpres.

Al doilea incendiu de vegetaţie din zona

Acesta este cel de-al doilea incendiu de vegetaţie izbucnit în apropierea staţiunii în ultimele trei săptămâni. Pompierii au intervenit în zonă şi la jumătatea lunii trecute, timp de cinci zile, ca să stingă flăcările provocate de un trăsnet ce au cuprins o suprafaţă de circa trei hectare de pădure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe