Ovidiu Popa, deputat PSD: Pentru prima oară în România se recalculează toate pensiile!

sâmbătă, 10 august 2024
Guvernul României condus de Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a mobilizat exemplar în ultimele luni și pentru prima oară în România se recalculează toate pensiile!
Recalcularea se referă în primul rând la echitate pentru toți pensionarii, așa cum încă de anul trecut Partidul Social Democrat a anunțat. Astfel se elimină inechitățile care au persistat decenii întregi în sistemul de pensii și de acum înainte, la muncă și contribuții egale, pensionarii vor primi pensii egale.
Până la finalul lunii august toate deciziile de recalculare vor fi în posesia pensionarilor. Dacă pensionarul nu este acasă când vine poștașul cu decizia, are timp 20 de zile să meargă să o ia de la oficiul poștal la care este arondat, iar dacă nu reușește în acest interval, poate merge mai târziu să o ia de la Casa de Pensii. Însă, faptul că nu a intrat în posesia deciziei, nu îi afectează în niciun fel drepturile. După 1 septembrie, pensionarul primește pensia recalculată, indiferent dacă a intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare!
Ovidiu Popa, deputat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe