Coliziune între două mașini în Nicolae Bălcescu

luni, 17 iunie 2024

O coliziune a avut loc, aseară, pe DJ 678, la km 12 + 550 m, între două mașini, în localitatea Nicolae Bălcescu, Vâlcea.

Polițiștii Biroului Rutier din Râmnicu Vâlcea au intervenit la evenimentul rutier.

Coliziunea s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani și un altul, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani - informeaza gds.ro

Pompierii militari vâlceni s-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu:

  • o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
  • o autospecială de descarcerare,
  • o ambulanță SAJ.

Salvatorii vâlceni au extras persoana încarcerată, pe care au predat-o, conștientă, echipajului medical. Victima a fost transportată la spital.
Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe