Vâlcea a trimis la campionatul național de minibaschet patru echipe

miercuri, 5 iulie 2023

Miracolele devin normalitate. Vâlcea a trimis la campionatul național de minibaschet patru echipe. Experiența Costineștiului e ca întrarea într-o poveste pentru copii și părinți, drumul e de cele mai multe ori fără ieșire. Devin cu toții atât de pasionați, încât își schimbă pentru următorii 10 ani toate deprinderile de până acum. Coca, Anca (implicată mai mult la CSS și CS Vâlcea 1924) și Laura Nițulescu au trimis doua echipe de la al lor BCN Râmnicu Vâlcea, confirmând experiența de atâția ani în atragerea copiilor spre sport, iar Delia Hodorogea a venit cu echipa CSȘ Râmnicu Vâlcea arătând implicarea și dorința de a obține ceva. Lucian Vergu debutează în postura de antrenor, beneficiind de experiența Magdei Moise și, împreună, reușesc să conducă Lupii Negri în turneul de la malul mării. Să vezi atâția copii purtând pe tricou însemnele Consiliului Județean Vâlcea, indiferent ce club reprezentau, arată că spațiul acesta poate să susțină competiția și fair-playul în același timp. Am trimis copii și cu trei ani mai mici fără să ne intereseze performanțele imediate. Avem presiune suficientă la echipele de U18, U17, liga 1 și liga națională, acolo unde trebuie să clădim marea performanță. Iată motivele pentru care noi, CS Vâlcea 1924 recomandăm cu toată încrederea părinților să ducă la sport copiii la toate aceste cluburi private sau de stat, toate parte a familiei sportului vâlcean. Felicitări!

 

CS Vâlcea 1924

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe