Sparle si soparle, 11.05.2023

miercuri, 10 mai 2023
  • Anunțul viceprimarului Virgil Pîrvulescu, privind candidatura în 2024 la șefia liberalilor vâlceni, a luat pe multă lume prin surprindere, iar mare parte din membrii „galbeni” s-au arătat scârbiți de gestul președintelui PNL Râmnicu Vâlcea. În ultimii ani, ziarul nostru i-a reproșat multe deputatului Buican, i-a adus critici argumentate, însă nu se compară cu ipochimenul de Pîrvulescu, care odată ce va fi instalat la șefia PNL Vâlcea va îngropa definitiv acest partid istoric, cel puțin la nivel de județ!

 

  • Începând cu data de 1 iunie 2023, în stațiunea Băile Govora se va inaugura o formă inedită de agrement, experimental în primul an, în sensul îmbinării plăcutului cu utilul. Astfel, un trenuleț de agrement, pe perioada sezonului estival, va efectua plimbări, atât pentru turiști, cât și pentru localnici. Serviciul, pe lângă promovarea orașului și conectarea diferitelor zone din stațiune, urmărește, în viitor, legătura cu puncte de atracție din împrejurimile stațiunii Băile Govora. Pentru început, trenulețul va ajunge la Mănăstirea Govora și o dată dau de două ori pe lună, în funcție de solicitări, la Mănăstirea dintr-un lemn.

 

  • Primăria Prundeni nu a respectat obligația de a prezenta în consiliul local spre analiză și aprobare, execuția trimestrială a bugetului local pe cele două secțiuni, conform Curții de Conturi. Abateri cu privire la organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de investiții publice au fost constatate anul trecut cu ocazia misiunilor de audit financiar efectuate la primăriile Brezoi și Făurești. Ambele entități au înscris în programul anual de investiții publice obiective noi de investiții și lucrări de reabilitare a construcțiilor, pentru care nu există documentația tehnico-economică, aprobată potrivit legii, de către autoritatea deliberativă, precum și avizele și autorizațiile eliberate de către instituțiile cu atribuții în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe