Activități social-filantropice la Parohia Pietrari

marți, 25 aprilie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Parohia Pietrari a finalizat renovarea casei unei familii aflată în dificultate din comunitate.

Lauda creştinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este că, totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi, spune Sfântul Efrem Sirul, și, astfel, cu gândul la îndemnul Sfinților Părinți de a fi milostivi, am reușit să renovăm casa unei persoane aflată în situație de risc social din Parohia Pietrari, care nu era potrivită pentru un trai decent. Am contribuit cu materialele de construcție necesare cu care a fost consolidată fundația și casa integral, au fost izolați pereții, a fost refăcută scara și s-a construit o alee (rampă) din beton, de la casă până la șosea, necesară deplasării cu scaunul cu rotile. Activitatea s-a realizat și prin implicarea preotului Florin Șerban, cât și a mai multor enoriași”, a precizat părintele Viorel Diaconu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe