Șoferii care s-au luat la întrecere pe un drum județean într-o cursă ilegală de mașini au fost amendați de poliție. Iar minorul care a dat startul este consiliat de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Vâlcea.

Cursa ilegală a avut loc ziua în amiază mare DJ 605 A Berbești între doi tineri de 21 respectiv 23 de ani.

În imaginile postate pe rețelele de socializare se vede startul a fost dat de un bărbat și fiul acestuia de 6 ani.

Cei doi erau chiar pe marcajul rutier dintre cele două benzi de circulație. Imediat cum imaginile au ajuns în spațiul public poliția s-a autosesizat și la scurt timp ia identificat pe cei implicați în cursa ilegală de mașini - relateaza europafm.ro

Pentru că și-a expus fiul, tatăl minorului anchetă Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului Vâlcea, iar minorul a intrat într-un program obligatoriu de consiliere psihologică.

Șoferului care în intrecerea ilegală de mașini a circulat pe contrasens i-a fost suspendat permisul de conducere pentru trei luni și i s-a dat o amendă de 1.450 de lei.

În plus, acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Cel de-al doilea șofer a rămas și el fără permis pentru o lună și sancționat contravențional cu 580 de lei.

Foto: Captură video poliție