Droguri la o petrecere organizată pe câmp, în Vâlcea. Doi tineri au fost arestați

luni, 27 martie 2023

Doi tineri care ar fi oferit şi vândut droguri la o petrecere din comuna Galicea, judeţul Vâlcea, au fost arestaţi preventiv. Doi tineri care ar fi oferit şi vândut droguri la o petrecere din comuna Galicea, judeţul Vâlcea, au fost arestaţi preventiv, au anunţat, luni, reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). "În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 25 martie 2023, pe parcursul unui eveniment privat desfăşurat în aer liber, pe raza comunei Galicea, judeţul Vâlcea, la care au participat 28 de persoane, inculpaţii au deţinut în vederea vânzării sau oferirii unor persoane cantităţile de aproximativ 290 de grame de rezină de canabis, 70 de grame de canabis şi nouă doze de LSD, respectiv 45 de grame de substanţă vegetală - ciuperci cu efect halucinogen", se arată în comunicatul transmis de DIICOT, potrivit Agerpres.

Poliţiştii vâlceni au precizat că au descoperit droguri asupra a 11 persoane din grupul care participa la eveniment. Aceştia au fost găsiţi de poliţiştii pe un câmp din localitate, după ce au fost alertaţi prin 112 că au un comportament ciudat. "În urma investigaţiilor operative efectuate, poliţiştii au identificat în comună Galicea, judeţul Vâlcea, 28 de persoane, despre care s-a stabilit că ar fi campat în zonă, din data de 23 martie. Urmare a controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză, precum şi al autovehiculelor identificate, poliţiştii au descoperit asupra a 11 persoane mai multe substanţe interzise la deţinere (haşiş, cannabis, ciuperci halucinogene, timbre LSD şi altele)", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Cele 11 persoane depistate cu droguri au fost conduse pentru audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea, în urma audierilor fiind reţinuţi doi dintre aceştia - unul în vârstă de 31 de ani din Sibiu şi încă unul în vârstă de 28 de ani din Vâlcea. Ei au fost prezentaţi duminică magistraţilor Tribunalului Vâlcea, care au dispus continuarea cercetării lor în stare de arest preventiv pentru 30 de zile. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe